Se dau 6.500 de lei începând de luni pentru toţi românii! Primul venit, primul servit
Veşti importante pentru românii care vor reuşi să pună mâna pe vouchere de mii de lei. Ultimul anunţ oficial anunţă redeschiderea programului. Află din rândurile de mai jos cum te poţi înscrie pentru unul dintre voucherele prin care poți să-ți cumperi mașină nouă.
Persoanele fizice care vor să-şi caseze un autoturism mai vechi de opt ani pot merge începând de luni, 19 august, la producătorii validaţi pentru a accesa „Rabla Clasic”, ca urmare a suplimentării programului cu 130 de milioane de lei, a anunţat, miercuri, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă.
„Începând de luni, 19 august 2019, ora 10:00, persoanele fizice pot merge la producătorii validaţi pentru îndeplinirea formalităţilor de înscriere în vederea accesării Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional („Rabla Clasic”). Programul „Rabla Clasic” a fost suplimentat cu 130 milioane lei, sumă care reprezintă aproximativ 20.000 de prime de casare. Astfel, numărul primelor de casare acordate în anul 2019 va depăşi numărul primelor de casare acordate până acum de Administraţia Fondului pentru Mediu în cei 16 ani de când se derulează acest program, totalizând 55.000 de prime de casare acordate în cadrul acestui an”, notează instituţia.
Potrivit sursei citate, cuantumul primei de casare pentru Programul „Rabla Clasic” este de 6.500 de lei pentru fiecare autovehicul uzat, mai vechi de opt ani, dat spre casare şi se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g de CO2/km, în regim de funcţionare mixt (maximum 140 g CO2/km conform standardului WLTP).
De asemenea, la prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei în cazul achiziţionării unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g de CO2/km (maximum 105 g CO2/km conform standardului WLTP) şi/sau un ecobonus de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid.
În cazul în care se întrunesc ambele condiţii, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare, ajungându-se astfel la acordarea unei finanţări în cuantum de 9.200 lei.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




