Franța dă oamenilor 4.000 de euro ca să renunțe la mașină și să meargă cu bicicleta

Întrucât poluarea a ajuns la un nivel alarmant, diverse state caută soluții pentru a reduce această problemă. Franța, de exemplu, a propus o idee inedită prin care încearcă să își convingă cetățenii să renunțe la mașinile poluante în favoarea bicicletei tradiționale sau a bicicletei electrice.

Mai exact, Guvernul de la Paris a hotărât să îi plătească pe cetățenii francezi cu sume care ajung până la 4.000 de euro ca să renunțe la mașină în schimbul bicicletei. Această măsură a fost luată pentru a reduce nivelul poluării din Franța, sperând ca, până în anul 2024, un procent de 9% din populație țării să folosească bicicleta în loc de mașină. În prezent, procentul oamenilor din Franța care merg cu bicicleta este de doar 3%.

Atenție! Sumele oferite de Guvernul de la Paris variază în funcție de veniturile voastre. Astfel că, persoanele cu venituri mici care locuiesc în zonele urbane cu emisii scăzute de dioxid de carbon vor beneficia de subvenția de 4.000 euro dacă vor fi de acord să își vândă mașina și să își cumpere o bicicletă electrică în schimb. Pe de altă parte, persoanele cu venituri mari vor primi sume mai mici de 4.000 euro. În acest proiect, doritorii pot achiziționa și biciclete tradiționale, dacă nu își doresc biciclete electrice.

Vă amintim că acest proiectul a început încă de anul trecut, după ce oficialii francezi au concluzionat că este nevoie să facă un efort mai mare pentru a ajunge la nivelul altor state europene care utilizează constant bicicleta, precum Germania, Olanda sau Danemarca.

Vânzările de mașini verzi din Europa au scăzut în al doilea trimestru din acest an

În prezent, guvernanții europeni trebuie să găsească soluții și pentru a-i convinge pe cetățenii europeni să cumpere mașini electrice în loc de mașini poluante, care merg pe motorină sau benzină, asta după ce vânzările de mașini verzi (hibride, BEV/electrice și PHEV/ hibrid plug-in) din Europa au scăzut cu 4,4% în al doilea trimestru al acestui an.

Această scădere reflectă problemele producătorilor cu lipsa componentelor, potrivit unei analizate realizată de Strategy& (departamentul de strategie globală din rețeaua PwC).

„Scăderea vânzărilor reflectă problemele din ce în ce mai mari ale producătorilor cu lipsa componentelor auto și implicit cu întârzierile la livrări. Piața din România, fiind încă mică, își continuă ascensiunea cu o rată de peste 100%, iar în iulie, vânzările de mașini electrificate le-au depășit pentru prima dată pe cele diesel. Evoluția spectaculoasă din ultimul an și jumătate a vânzărilor de mașini verzi reflectă în primul rând efectele stimulentelor acordate de guvern prin programul Rabla Plus.

Stimulentele și reglementările sunt motorul îndeplinirii obiectivelor asumate de România pentru reducerea emisiilor de carbon prin PNRR și Green Deal, dar și pentru înnoirea parcului auto, unul dintre cele mai vechi din Europa”, a explicat Daniel Anghel, Partener și Lider pentru industria Auto în cadrul PwC România.

Restul informațiilor pot fi citite aici.