Cartel ALFA solicită demisia imediată a ministrului Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, pe fondul declaraţiilor acestuia cu privire la pachetele de servicii de sănătate diferenţiate, conform unui comunicat al organizaţiei. 

"Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel ALFA' solicită demisia imediată a ministrului Finanţelor Publice, Orlando Teodorovici. Sperăm că succesorul său va fi o persoană care să îmbrăţişeze în mod real valorile social democraţiei, ale partidului aflat la guvernare, care va înţelege că o societate segregată, cu mulţi foarte săraci şi puţini foarte bogaţi, cu inegalităţi duse la extrem, cu instabilitate legislativă şi fiscală, nu este performantă economic pe termen lung", se arată în documentul citat. 

Potrivit sindicaliştilor, declaraţiile şi iniţiativele recente ale ministrului Finanţelor sunt contrare obiectivelor de a promova politici care să aducă bunăstare cetăţenilor şi să elimine discrepanţele uriaşe din societate. 

În context, Cartel Alfa aminteşte propunerea de luna trecută a ministrului Finanţelor vizând eliminarea salariului minim,"singura şi ultima redută în mecanismul redistribuirii care nu a fost distrusă de tăvălugul de măsuri neoliberale pro-capital şi pro-bogaţi (taxarea extrem de mică a capitalului si profiturilor dar mare a muncii, blocarea negocierilor colective etc)". 

Conform comunicatului, iniţiativele ministrului de Finanţe în Parlament arată aceeaşi agendă de "destructurare a sistemelor de protecţie socială şi împingerea unui număr din ce în ce mai mare de lucrători în precaritate, în folosul prezervării la niveluri maxime a profiturilor", citează Agerpres. 

Potrivit Cartel Alfa, Legea zilierilor, introdusă în 2011, a început cu câteva domenii, cu titlu de excepţie, în care se puteau angaja, sezonier, lucrători cu ziua. Treptat, aceste domenii s-au extins, în prezent ajungându-se ca, în peste jumătate din sectoarele de activitate, să poată fi angajaţi zilieri. 

"Aceştia sunt excluşi din sistemele de protecţie socială şi într-o mare măsură din sfera dreptului muncii, pentru că zilierii nu au dreptul la asociere, iar pentru aceste relaţii de muncă nu se plătesc contribuţii sociale. Cum să nu fie afectată sustenabilitatea sistemului de sănătate, dacă eliminăm din ce în ce mai mulţi contribuabili la acest sistem? În final, domnul Orlando Teodorovici propune pachete de servicii de sănătate diferenţiate, în funcţie de suma plătită de contribuabil, probabil neînţelegând ce înseamnă dimensiunea socială a statului (proclamată în Constituţie) şi principiile universalităţii, echităţii şi solidarităţii pe baza cărora este construit sistemul de sănătate publică. Încercarea de a-şi nuanţa declaraţiile nu schimbă cu nimic esenţa lor. Preocuparea pentru tratamentul diferenţiat în funcţie de puterea financiară a cetăţenilor este mult mai sus pe agenda domnului ministru decât, spre exemplu, preocuparea pentru lărgirea bazei de contribuabili şi asigurarea sustenabilităţii sistemului sau preocuparea pentru combaterea evaziunii fiscale deosebit de mari", se spune în comunicat. 

De asemenea, organizaţia precizează că iniţiativele pentru modificarea legislaţiei elaborate de Ministerul Finanţelor Publice sunt comunicate partenerilor sociali de pe o zi pe alta, fără ca aceştia să aibă timpul necesar să analizeze proiectele şi să formuleze un punct de vedere consensual şi documentat, în aceste condiţii fiind imposibilă realizarea unui dialog real pe subiect. 

La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat că ar trebui făcute schimbări în zona de Sănătate, de asigurări, subliniind că plătim toţi, în funcţie de venit, mai mult sau mai puţin, dar tipul de servicii primit este acelaşi. 

"Sunt multe schimbări care pe zona de Sănătate trebuie să se întâmple. Că vorbim de tipul de asigurare. Plătim, ştiţi foarte bine, cu toţii, indiferent de venit, mai mult sau mai puţin, dar tipul de servicii pe care le primim în schimb este acelaşi. Că vorbim de zona de asigurare medicală, acolo unde avem structuri care pe de o parte eliberează acele asigurări, abonamente medicale, dar şi prestează serviciu medical. Ceea ce trebuie să se oprească. Acest lucru nu este posibil", a declarat Eugen Teodorovici. 

Acesta a vorbit despre diferenţierea tipurilor de asigurare, semnalând că sunt 17 milioane de beneficiari şi peste 5 milioane de plătitori. 

"Nu este corect faţă de dumneavoastră, în primul rând, faţă de dumneavoastră ca şi contribuabil, faţă de români. Se face un calcul normal, logic, eficient şi legal. Nu pot să înţeleg că avem 7-8 miliarde de euro pe an pe Casa de Sănătate, nu pot să înţeleg cum banii se duc în continuare, am dat exemplul diabetului, pe un tip de activităţi rudimentare, care nu aduc nimic în plus unui copil, sau unui părinte, să fie un copil injectat de 8 ori pe zi, iar un părinte să stea cu grija dacă îi doarme copilul şi nu ştie dacă se mai trezeşte, 3-4 copii mor……În funcţie de cât plăteşti CASS să ai mai multe variante: un prim tachet de bază, ai un alt venit la care îţi creşte CASS-ul şi implicit contribuţia mai mare atunci ai un al doilea pachet cu alt tip de servicii. Acesta este sistemul, cred, logic", a declarat Eugen Teodorovici. 

Ulterior, ministrul şi-a nuanţat declaraţiile arătând că fiecărui cetăţean trebuie să-i fie respectat dreptul constituţional de a-i fi ocrotită sănătatea, iar un sistem de servicii funcţional trebuie să se bazeze pe principiile echităţii, universalităţii şi solidarităţii. Teodorovici a subliniat, totodată, că afirmaţia sa privind pachetele de servicii medicale a avut în vedere posibilitatea ca fiecare asigurat să-şi poată adăuga servicii medicale suplimentare. 

"Consider că toţi românii, indiferent de veniturile realizate, trebuie să beneficieze de pachetul minim de servicii medicale. Afirmaţia mea a avut în vedere pachetele medicale extinse, respectiv posibilitatea ca fiecare asigurat să îşi poate adăuga servicii medicale suplimentare cum ar fi cele dentare, acoperirea cheltuielilor cu contribuţia la medicamente, îngrijirea la bătrâneţe sau în caz de invaliditate temporară sau permanentă, recuperare medicală etc. Astfel, putem asigura o mai bună finanţare a sistemului şi creşte eficienţa sa. În prezent, există un singur pachet minimal asigurat de stat iar accesul la serviciile de sănătate este un drept universal pentru toţi cetăţenii", a explicat ministrul Finanţelor. 

Ministrul Finanţelor a spus că va discuta cu Ministerul Sănătăţii pentru a vedea care este modificarea legislativă şi care este impactul, iar apoi schimbarea va fi făcută cât mai repede.


Te-ar putea interesa și: