Anunț de ultimă oră pentru elevi și părinți. Ce se întâmplă când se vor întoarce la școala?

În cadrul declarației de presă de joi seara, premierul Florin Cîțu a precizat una dintre măsurile stabilite pentru elevi, atunci când aceștia se vor întoarce pe băncile școlii. Pentru a ține pandemia de coronavirus sub control, autoritățile au decis ca elevii să fie testați atunci când se vor întoarce la școală. Premierul precizează că aceste teste vor fi invazive.

„Am acestă propunere pentru domnul ministru al Sănătăţii și cel al Educației, ca la întoarcerea copiilor la şcoală, (…) copii care merg acum în vacanţă, să căutăm resursele, şi vă ajut şi eu, să-i testăm pe elevi. Să avem aceste teste non invazive, să testăm câţi mai mulţi dintre ei când se întorc la şcoală. Cred că este o soluţie bună să ţinem sub control pandemia”, a spus premierul.

Cine va efectua aceste teste?

După declarația de presă de la Palatul Victoria, șeful Guvernului a reluat ideea testării elevilor la postul de televiziune Digi 24. Aici, el a precizat că la întoarcerea din vacanță a elevilor, autoritățile vor avea aceste teste invazive și că ele ar putea fi efectuate chiar de către asistentele medicale.

„La întoarcerea din vacanță, vom avea aceste teste neinvazive. Ele vor putea fi făcute foarte ușor. Le pot face și asistentele medicale. DSP poate pune personal la dispoziție, dar testele se pot face foarte ușor”, a mai declarat premierul.

Ce spune ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu

Acesta a declarat, joi, că testarea elevilor la revenirea în şcoală cu teste noninvazive este „esenţială”, menţionând că aceste teste pot fi şi autoadministrate, nu va fi nevoie de supravegherea cadrelor didactice, dar va fi necesar acordul părinţilor.

„Testarea elevilor la revenirea în şcoală pe baza achiziţionării de teste noninvazive este esenţială. (…) În limitele de competenţă ale Ministerului Educaţiei pot să spun că din cele 1.150.000 teste au fost utilizate doar 19.000. Au fost două cauze: lipsa de personal medical, care este un lucru cunoscut, nu este de ieri de azi, care să administreze aceste teste, şi al doilea lucru – foarte mulţi părinţi au considerat că aceste teste sunt invazive, motiv pentru care nu şi-au dat acordul, care era necesar în mod expres. Odată cu achiziţia de teste noninvazive, care, la limită, pot fi şi autoadministrate – am văzut că acest lucru se face în şcoli din Franţa şi Austria – sunt îndreptăţit să sper că acea testare în masă în şcoli va putea să fie un fapt”, a afirmat Cîmpeanu, după şedinţa de guvern.

El a explicat că testele pe bază de salivă pot fi autoadministrate, sub supravegherea cadrului didactic, nefiind nevoie de competenţă medicală, dar va fi necesar acordul părinţilor.

„Dar cred că orice părinte îşi va da acordul în cazul în care testele sunt noninvazive”, a adăugat Cîmpeanu.

Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu