Amenzi pentru românii care nu curăță ambrozia

Oradea continuă lupta împotriva ambroziei, planta invazivă care provoacă alergii severe, printr-un set de controale și sancțiuni aplicate proprietarilor de terenuri neîntreținute. În cadrul acțiunilor desfășurate până la începutul lunii august 2025, Poliția Locală a aplicat opt amenzi în valoare totală de 13.000 de lei și a transmis mai multe avertismente proprietarilor care nu și-au curățat terenurile conform legislației.

Verificările au vizat în special terenurile semnalate încă de la începutul verii, după ce în luna iunie proprietarii au primit somații pentru igienizarea suprafețelor infestate cu ambrozie. În paralel, autoritățile au aplicat avertismente pentru terenurile neîntreținute cu vegetație crescută excesiv.

Doar în vara acestui an, au fost date 418 amenzi în valoare totală de 653.000 de lei și 984 de avertismente, semn că problemele de întreținere rămân semnificative în municipiu.

„În urma controalelor desfăşurate până la începutul lunii august 2025, au fost aplicate 6 avertismente pentru necombaterea ambroziei, conform Legii nr. 62/2018. În paralel, pentru terenuri neîntreţinute care prezentau şi ambrozie, în baza HCL nr. 627/2021, au fost aplicate 14 avertismente şi 8 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 13.000 lei.

În anul 2024, pentru necombaterea ambroziei au fost aplicate 14 avertismente şi o amendă în cuantum de 20.000 lei, iar pentru terenuri neîntreţinute unde s-a identificat şi ambrozie, au fost aplicate 19 avertismente şi 12 amenzi, în valoare de 22.000 lei”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Primăria Oradea.

ambrozie, planta
SURSA FOTO: Facebook, Directia de Sanatate Publica Gorj

Amenda maximă: 5.000 de lei pentru persoanele fizice, 20.000 de lei pentru cele juridice

Conform legii, centralizatorul anual al terenurilor cu risc de ambrozie, întocmit până la 25 mai, identifică în Oradea 143 de terenuri susceptibile la infestare. Proprietarii acestor terenuri au obligația de a lua măsuri de combatere a plantei, sub sancțiunea aplicării unui avertisment inițial, urmat de amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Primăria Oradea subliniază că efortul de combatere a ambroziei nu este doar o cerință legală, ci și o responsabilitate civică, având în vedere impactul negativ asupra sănătății publice. Autoritățile au anunțat că acțiunile de verificare și sancționare vor continua până în luna octombrie, pe întreaga durată a sezonului cald.

„Primăria Oradea reaminteşte cetăţenilor că lupta împotriva ambroziei nu este doar o obligaţie legală, ci şi o responsabilitate civică şi comunitară. Ambrozia are un puternic impact negativ asupra sănătăţii publice, cauzând alergii severe unui număr tot mai mare de persoane”, se mai arată în comunicat.

Ambrozia, dușmanul invizibil al toamnei

Secțiile de alergologie și urgență din spitale primesc deja pacienți cu ochi iritați, nas înfundat și dificultăți de respirație, iar mulți caută soluții rapide și „minune” în mediul online. Specialiștii atrag atenția însă că tratamentele necontrolate pot aduce efecte secundare nedorite.

Ambrozia, o buruiană extrem de prolifică, prosperă pe terenuri virane, margini de drumuri, căi ferate și terenuri neîngrijite. Un singur fir poate produce milioane de grăuncioare de polen, transportate de vânt pe distanțe considerabile. Primele semne ale alergiei includ strănut repetat, ochi roșii și iritați, nas înfundat și dificultăți de respirație.

Mirela Brîncoveanu, pacientă care se confruntă cu această alergie de opt ani, descrie pentru Antena 3 lupta ei zilnică:

„Sunt 8 ani de chin de când aștept ca autoritățile să facă ceva în sensul ăsta având în vedere că este și lege dată ca fiecare proprietar care deține ambrozie pe teren să-l curețe. Nu se face nimic în acest sens. Curțile sunt pline de ambrozie.

Costul de a funcționa la parametrii cât de cât ok se ridică la undeva la 300-400 de lei pe lună.

Folosesc spray pentru astm, spray nazal, 2 antialergice pentru că unul nu face față.”

Pentru cei care pot evita temporar planta, vacanțele în străinătate reprezintă o soluție. O familie română care a ales Grecia a declarat că simptomele sunt atât de severe încât ochii lor se irită grav, iar strănutul devine constant.

Conform datelor Asociației Stop Ambroziei, peste jumătate de milion de români sunt diagnosticați oficial, dar numărul real ar putea fi mult mai mare. Mulți confundă ambrozia cu alte plante, precum pelinul. Testele cutanate sau analizele specifice realizate de alergologi pot confirma diagnosticul, iar imunoterapia rămâne tratamentul recomandat, cu durată de trei-cinci ani și cu posibilitatea ca simptomele să reapară în timp.

„Foarte mulți nu cunosc ambrozia și fac confuzie între pelin și alte plante. Încercăm la începutul acestei toamne să facem o curățare de ambrozie în București”, a declarat Roxana Hugel, reprezentant Asociația Stop Ambroziei.

Specialiștii atrag atenția că alergia la ambrozie poate apărea la orice vârstă, de la copii de câțiva ani până la vârstnici.

„Această alergie poate să fie dezvoltată la orice vârstă și la copii. Se poate dezvolta de la vârste mici, să spunem, doi-3 ani, dar se poate dezvolta și la adulți la vârstă înaintată, spre exemplu, pentru prima dată la 70 de ani”, spun medicii.

În Europa, orașele mai puțin afectate sunt Viena, Dublin sau Paris, în timp ce capitale ca Budapesta sau București se confruntă cu un impact mult mai sever. În România, campaniile de curățare a ambroziei încep de obicei la începutul toamnei, însă implementarea este încă insuficientă pentru a controla eficient răspândirea plantei.

„Adică noi facem acest tratament care durează de imunoterapie, durează trei-cinci ani și sperăm la cât mai bine. În general, pacienții se tratează de această alergie, dar unora li se poate întoarce înapoi simptomatologia”, mai spun specialiștii.