Se aduc banii cu avionul în România! Anunțul făcut chiar de BNR: A crescut cererea de cash

Se aduc banii cu avionul în România! Anunțul făcut chiar de BNR: A crescut cererea de cash

Sursă: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 3 martie 2022, 19:24

Mai multe sucursale de bănci și case de schimb valutar au rămas fără valută, pe fondul războiului din Ucraina. Situația, potrivit specialiștilor este una normală la debutul unei crize și s-a putut vedea și la debutul pandemiei.

Pe fondul cererii crescute de valută, cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia, multe sucursale ale unor bănci din Capitală nu au putut asigura joi valuta necesară.

La unele sucursale ale băncilor din București nu se putea face schimb valutar sau se putea face doar cu cerere pentru euro și programare pentru zilele următoare. Cu toate acestea, au existat și filiale de bănci unde nu s-au înregistrat astfel de probleme, nici la ghișee și nici la bancomate.

Cursul euro înregistrase joi creșteri la majoritatea băncilor. În timp ce BCR vindea ieri 1 euro cu 4,98 lei, la Alpha Bank, CEC sau BRD era afișat un curs de peste 5 lei. Cursul oficial al Băncii Naţionale a României de joi arată că moneda naţională s-a apreciat uşor în raport cu euro. Astfel, cursul calculat de BNR a fost de 4,9489 lei, în scădere cu 0,01 bani faţă de cotaţia precedentă, de 4,9490 lei.

Adrian Vasilescu: Situația se va calma

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu spune însă că această situație este normală la debutul unor perioade de criză. Acesta precizează că situația se va calma după ce piața se va alimenta cu euro și dolari cash.

„De la finalul săptămânii trecute, cererea de euro cash a crescut din cauza atacului militar al Rusiei asupra Ucrainei şi al exodului de ucraineni care fug din calea războiului. În aceste condiţii, cererea de lei şi euro cash a crescut, în special în partea de nord a ţării. Pe fondul acestei crize, populaţia a început să cumpere euro de la casele de schimb valutar, ceea ce a mărit cererea de euro”, a explicat Adrian Vasilescu, potrivit Ziarul Financiar.

Importuri de valută cu avionul

Președintele CEC, Bogdan Neacșu spune că o situație similară s-a văzut și la începutul lui 2020 când oamenii au reacționat emoțional în debutul pandemiei, dar problema este temporară șis e va rezolva în zilele următoare.

„Așa cum am văzut și la începutul lui 2020, la debutul pandemiei, în fața incertitudinii, oamenii reacționează emoțional. În primăvara lui 2020, au fost câteva zile cu retrageri de numerar, dar ulterior s-au convins că s-au speriat degeaba și au revenit cu banii în depozite. Per ansamblu, în 2020, depozitele au crescut cu peste 14% – o creștere record. (…)

De data aceasta, observăm un apetit pentru numerarul în valută – vorbim de sume mici, care să acopere cheltuielile pe o lună două, așa cum la debutul pandemiei, oamenii își făceau provizii și goleau rafturile supermarketurilor.

Dar nu este nicio problemă în asigurarea valutei necesare. Așa cum la supermarket, aduci marfă din depozit, și în bănci s-a pus în funcțiune logistica necesară pentru a acoperi vârful de cerere. Se fac transporturi de la tezaurele regionale către unități și se realizează chiar și importuri de valută cu avionul”, spune și Bogdan Neacșu, preşedintele CEC şi ARB, potrivit Economica.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.