CEC Bank anunță plata de dividende în valoare de 634,3 milioane lei aferente anilor financiari 2019 și 2020, acționarului său Ministerul Finanțelor Publice. Banca a distribuit peste 85% din profitul net atribuibil acționarilor – având una dintre cele mai ridicate cote de repartizare a profitului de pe piață.

„Am demonstrat că CEC Bank poate veni cu un plan viabil de creștere și transformare. Și ne-am respectat toate angajamentele asumate în cadrul Planului de afaceri care a stat la baza majorării capitalului social al CEC Bank, în condiții de piață. Capacitatea de a genera profituri pentru acționari este principalul indicator după care se măsoară atractivitatea unui business pe piață, iar Ministerul de Finanțe a înțeles să acționeze precum un investitor privat. Aceste dividende demonstrează că a avut de câștigat”, a declarat Bogdan Neacșu, CEO al CEC Bank.

Distribuirea de dividende face parte din planul aprobat de CE

Distribuirea de dividende face parte din obligațiile asumate în baza planului de afaceri care a stat la baza majorării capitalului social al CEC Bank, aprobat de Comisia Europeană la sfârșitul lui 2019. Planul menționat prevede și acordarea unui împrumut subordonat, necesar pentru ca CEC Bank să se conformeze cerințelor europene privind fondurile proprii și pasivele eligibile (prevăzute în Directiva 2014/59/UE privind Cerințele Minime privind Fondurile Proprii și Pasivele Eligibile).

Majorarea capitalului social al CEC Bank prin aport în numerar al acționarului este unul din puținele proiecte aprobate la nivelul Uniunii Europene privind majorarea de capital la nivelul unei bănci, de către un acționar de stat, în condiții de piață, care a trecut testul investitorului privat. Comisia a apreciat că prin injecția de capital la CEC Bank, statul ca acționar va beneficia de un randament al investiției în conformitate cu condițiile pieței.

Sumele au fost și vor fi folosite în principal pentru consolidarea poziției CEC Bank pe piața creditelor și pentru investiții în modernizarea sistemelor informatice.

Profitul CEC Bank, în creștere pe 2021

În 2019, profitul net al CEC Bank s-a ridicat la 379,6 milioane de lei, iar în 2020 – la 337,7 milioane de lei, acestea fiind cele mai bune rezultate din istoria post-tranziție a băncii. Dividendele s-au aplicat profitului rezultat după repartizarea tuturor elementelor reglementate: impozite, rezerve, provizioane etc.

În primele 11 luni din 2021, CEC Bank a înregistrat un profit net de circa 400 de milioane de lei, în creștere cu 46% față de perioada similară a anului trecut, iar activele băncii s-au majorat la 45,62 miliarde de lei, față de 39,4 miliarde de lei în noiembrie 2021 (+16%). Decizia privind repartizarea profitului aferent anului 2021 urmează a fi luată de către acționari după aprobarea situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2021.