Constanța atrage 110 milioane de euro prin prima emisiune de obligațiuni municipale. Unde vor fi investiți banii
SURSA FOTO: primaria-constanta.ro
Primăria Constanța a atras 110 milioane de euro prin prima emisiune de obligațiuni municipale, încheiată în perioada 10-12 noiembrie 2026. Banii vor fi folosiți pentru refinanțarea unor împrumuturi bancare și cofinanțarea a șase proiecte de investiții.
Constanța atrage 110 milioane de euro prin prima emisiune de obligațiuni municipale. Unde vor fi investiți banii?
Primăria Constanța a încheiat prima emisiune de obligațiuni municipale, în valoare totală de 110 milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare tranzacție de acest tip realizată în România din 2001, când a fost introdus acest instrument financiar pentru administrațiile publice. Aproximativ 99,79 milioane de euro vor fi folosite pentru refinanțarea a trei împrumuturi, iar restul sumei va acoperi cofinanțarea unor proiecte de investiții.
Plasamentul privat s-a desfășurat în perioada 10-12 noiembrie și s-a adresat investitorilor eligibili, conform documentației tranzacției. Intermediarul emisiunii a fost BT Capital Partners S.A.
Emisiunea a fost subscrisă integral, valoarea totală a ordinelor de subscriere înregistrate ajungând la 310 milioane de euro, de 2,82 ori mai mult decât valoarea obligațiunilor oferite. În urma procesului de stabilire a prețului, marja finală a cuponului a fost fixată la 250 de puncte de bază, respectiv 2,5% pe an peste rata EURIBOR la șase luni.
Din cele 110 milioane de euro atrase, aproximativ 99,79 milioane de euro vor fi utilizate pentru refinanțarea a trei împrumuturi contractate de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Transilvania și Banca Comercială Română.
Alte aproximativ 10,21 milioane de euro vor fi alocate cofinanțării a șase proiecte de investiții care beneficiază de fonduri nerambursabile. Printre acestea se numără reabilitarea și dotarea Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, precum și proiecte pentru îmbunătățirea mediului urban în două zone ale municipiului.
Emisiunea de obligațiuni de 110 milioane de euro reduce presiunea financiară asupra bugetului local
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a declarat că încheierea primei emisiuni de obligațiuni municipale reprezintă un moment important pentru administrarea resurselor financiare ale orașului. Potrivit lui, operațiunea oferă mai multă flexibilitate în gestionarea datoriei publice, reduce presiunea financiară asupra bugetului local și creează condiții pentru o planificare mai eficientă a investițiilor pe termen lung.
Edilul a precizat că administrația locală urmărește utilizarea eficientă a resurselor financiare pentru susținerea proiectelor de dezvoltare ale municipiului. Totodată, Vergil Chițac a mulțumit investitorilor pentru încrederea acordată Constanței și tuturor celor implicați în realizarea tranzacției.
„Încheierea cu succes a primei emisiuni de obligaţiuni municipale reprezintă un moment important pentru Constanţa şi pentru modul în care ne gestionăm resursele financiare. Această operaţiune ne oferă mai multă flexibilitate în administrarea datoriei publice, degrevează bugetul local de o parte din presiunea financiară şi creează premisele unei planificări eficiente a investiţiilor pe termen lung.
Ne dorim ca resursele financiare ale municipiului să fie utilizate eficient, astfel încât să putem susţine în continuare proiectele de dezvoltare ale Constanţei. Le mulţumesc investitorilor pentru încrederea acordată municipiului Constanţa şi tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei operaţiuni”, a declarat oficialul român.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.