De obicei, in Romania, prin aceste sisteme de transfer vin bani. Fie de la rudele bogate care locuiesc in strainatate, fie de la cei care muncesc temporar in strainatate si trimit o parte din bani familiilor. Romanii, in schimb, transfera rar bani in afara. Fluxul de bani trimisi din strainatate in tara atinge volumul maxim in perioada Sarbatorilor de iarna si de Paste.
Varianta clasica pentru a trimite bani din strainatate in Romania si invers complica viata celor implicati in aceasta operatiune. In primul rand, trebuie sa-ti deschizi un cont curent la banca unde iti vor fi transferati banii. Formulare, acte, timp pierdut. In al doilea rand, poti avea surpriza sa dai peste comisioane foarte mari, percepute fie de banca expeditorului, fie de cea unde sunt transferati banii. In al treilea rand, trebuie sa astepti cateva zile pana se realizeaza efectiv transferul. Apoi urmeaza scoaterea banilor din cont. Formulare, coada la casierie. Chiar in cel mai bun caz, tot te lovesti de unul, doua dintre impedimentele de mai sus.
Problemele au fost rezolvate de sistemele de transfer rapid international la care s-au afiliat si cateva banci autohtone. Procedura este foarte simpla. Banii sunt depusi de expeditor, la o banca din tara respectiva, care este afiliata la sistemul de transfer. Apoi, comunica numele primitorului, eventual o parola. I se da un cod al tranzactiei pe care trebuie sa-l transmita telefonic destinatarului. Acesta se poate prezenta deja la ghiseu pentru a-si ridica banii trimisi. Totul dureaza cinci-zece minute. Comisioanele sunt in suma fixa, aceleasi in toata lumea, si se percep doar persoanei care trimite banii.
Formalitatile sunt simple
Desi a aparut inca din 1871, Western Union este in momentul de fata unul dintre cele mai utilizate si mai sigure sisteme de transfer rapid de bani. Computerele si tehnica de ultima ora au fost exploatate la maximum de Western Union, pentru a obtine siguranta si viteza maxime.
Expeditorul trebuie sa completeze in formularul standard numele destinatarului si tara in care se afla acesta. Sistemul va genera un cod numeric format din zece cifre, care este comunicat expeditorului. Acest cod trebuie comunicat telefonic de catre expeditor, persoanei careia ii trimite banii. Destinatarul se prezinta la ghiseul unui operator Western Union din tara respectiva, unde, pentru a ridica banii, trebuie sa aiba un act de identitate si sa cunoasca codul de zece cifre al tranzactiei. In cazul in care este vorba de sume mai mari, ce depasesc echivalentul a 500 de dolari USA, apare si o masura de siguranta in plus. Expeditorul trebuie sa completeze pe formular o intrebare suplimentara, impreuna cu raspunsul la aceasta. Contra unui comision suplimentar, destinatarul poate fi avertizat telefonic ca i-au sosit banii, sau ii pot fi transmise cateva cuvinte din partea expeditorului. Platile se fac in valuta tarii respective sau in dolari USA, schimbul facandu-se la cursul valutar al Western Union. Comisioanele pornesc de la 13 USD, pentru sume intre 0 si 50 USD, 14 USD pentru sume intre 50-100 USD, 21 USD pentru sume intre 100-200 USD, ajungandu-se la un comision de 200 USD pentru o valoare de 5.000 de dolari.
Cat s-a transferat?
Banca Romaneasca a introdus pentru prima oara pe piata auto-
htona acest tip de servicii, in anul 1996. Banc Post a devenit agent Western Union in noiembrie 1999, primind, alaturi de Deutsche Post si La Poste, premiul Western Union 2000 pentru modul eficient in care a implementat sistemul de plati rapide in Romania. Prin acest serviciu, Banc Prost a transferat pana in iulie 2000 o suma totala ce depasesete 12 milioane USD. Banc Post a mai incheiat un contract cu Eurogiro, o asociatie bancara europeana, cuprinzand 23 de membri, banci europene. Prin acest sistem de transfer rapid decontarile se vor face in patru zile. Banc Post mai are incheiat un acord de cooperare cu Autoritatea Postala din Israel. Banii ajung in Romania in maximum sapte zile, prin acest sistem fiind transferati in Romania 42 milioane de dolari. La randul ei, Banca Romana pentru Dezvoltare a semnat, luna trecuta, un acord cu Western Union, urmand sa fie finalizata implementarea tehnica a acestui sistem de transfer.
Banca Comerciala Romana pune la dispozitia clientilor serviciul de transfer rapid MoneyGram. Sistemul a fost pus la punct de compania informatica americana First Data Corporation, iar BCR a devenit agent MoneyGram in 1998. In prezent, Serviciul MoneyGram este disponibil in 77 de unitati ale BCR. Procedura este similara cu cea folosita in cazul Western Union. Expeditorul depune suma de bani pe care vrea sa o trimita la un agent MoneyGram, completeaza un formular cu numele destinatarului, tara unde se afla acesta si va primi un cod numeric generat de calculator. Apoi trebuie sa transmita telefonic destinatarului codul tranzactiei si sa plateasca comisionul aferent. Optional, ca o masura suplimentara de siguranta, poate fi pusa o intrebare al carei raspuns sa fie cunoscut de destinatar. Prin MoneyGram, expeditorul poate trimite si un mesaj gratuit de maximum zece cuvinte. Comisioanele pleaca de la 20 USD, pentru sume sub 400 USD, si ajung la 300 USD, pentru sume intre 7.500 si 10.000 de dolari.
Daca fluxurile de bani spre Romania sunt scutite de impedimente, transmiterea de bani in strainatate trebuie sa se realizeze conform regulamentului valutar. Conform acestor reglementari, o persoana nu poate trimite in afara tarii, intr-o zi, o suma mai mare de 10.000 USD.    

Expeditorul plateste taxa
Comisioanele percepute la aceste transferuri se platesc numai de catre expeditor, destinatarul neavand absolut nici o cheltuiala. Comisioanele se percep in suma fixa, in functie de
valoarea transferului si sunt aceleasi pentru toate tarile in care este disponibil sistemul de transfer.