Ca să nu-ţi dai copilul nici măcar o zi la învăţământul de stat, ar trebui să scoţi din buzunar circa 70.000 de euro, care înseamnă trei ani de grădiniţă, clasele primare şi gimnaziu, liceul şi trei ani de facultate, la valoarea medie a taxelor. Generaţia cu educaţie exclusiv  particulară ar fi putut să existe astăzi dacă nu era criza, care, după cum se vede în graficele de mai sus, a tăiat din avântul înscrierilor şi al iniţiativei antreprenoriale în domeniu. Singurul segment imun la criză a fost grădiniţa, unde statul nu a reuşit niciodată să acopere nevoia de locuri.
Alternativa privată ia contur odată ce copilul termină grădiniţa, care de cele mai multe ori este parte a unei şcoli private. Aici încep aşteptările şi se văd primele rezultate: la evaluările naţionale din 2013, în fruntea clasamentului pe Bucureşti, cu medii peste 8, sunt mai ales absolvenţi de şcoli de stat. Dacă în acest caz cei aproape 50.000 de euro aferenţi celor opt ani de studiu se pot justifica prin siguranţă, comoditate, mese calde şi after school, la liceu, principalul interes al părinţilor este performanţa şcolară şi pregătirea pentru admiterea la facultate. Însă şi aici rezultatele infirmă, la cele mai multe unităţi, presupusa eficienţă a sistemului privat de învăţământ: jumătate dintre absolvenţii de licee private au picat anul acesta examenul de bacalaureat. Din păcate, nici liceele de stat nu au cu ce se mândri: doar puţin peste jumătate dintre absolvenţi au promovat în sesiunea de vară, iar în sesiunea de toamnă, promovabilitatea a fost de 20%.
Nici în aria profesională lucrurile nu merg foarte bine: există tot mai puţin interes din partea tinerilor pentru meseriile calificate, mai ales că legea uceniciei nu a fost definitivată încă, pentru ca aceştia să aibă mai multe drepturi. Mai este însă o altă cauză pentru care  profesionalele nu mai au căutare: mirajul facultăţii. Ajungem astfel la ceea ce a fost cel mai înfloritor segment al învăţământului privat. Odată cu scandalurile legate de diplomele false, cu imaginea unor profesori încătuşaţi, dar şi cu promovabilitatea ruşinoasă de la examenul de bacalaureat, a început declinul facultăţilor private.
  Mai mult, nu este niciun secret că angajatorii preferă un absolvent de la stat unuia de la privat. Este posibil ca salvarea sistemului public de învăţământ să nu fie în cel privat. Ca şi în cazul sistemului sanitar privat, resursa umană şi legile sunt aceleaşi. Tot efortul financiar al părinţilor, indiferent că este vorba de susţinerea copilului în învăţământul privat sau la cel de stat, are un singur scop: reuşita în carieră. Cum critica veşnică care se aduce sistemului educaţional românesc este aglomerarea programei cu lecţii inutile, în detrimentul competenţelor pe domenii, poate aici este cheia, în corelarea cerinţelor pieţei muncii, pe cât posibil, cu materiile şcolare.




"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 38 a revistei Capital din săptămâna 23 -29.09.2013"


Te-ar putea interesa și: