Sesizarea privind reorganizarea ANAF a fost depusă de 104 deputați de la PNL, USR, PMP şi a Pro România. În sesizare se are în vedere modificarea şi completarea unor acte normative și îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF.

Deputații care au semnat sesizărea spun că, potrivit expunerii de motive, scopul legii este „revenirea la modul de organizare a administraţiilor financiare la nivel judeţean, mai aproape de contribuabili, astfel putând spera în îmbunătăţirea atât a ratei de colectare cât şi a relaţiei cu plătitorii de taxe şi impozite”, în esenţă în considerarea faptului că „performanţele organului fiscal central, raportat şi la eşecul implementării proiectului de reformare, nu justifică menţinerea unui palier administrativ suplimentar, cel regional, costisitor în termeni de cheltuieli bugetare şi generator de distorsiuni şi de mari întârzieri în reacţie pe lanţul informaţional până la veriga finală, contribuabilul”.

„Considerăm că ţine de domeniul evidenţei că reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală are implicaţii bugetare, în condiţiile în care, (…) potrivit art. II pct. 4, referitor la art. 10 alin. (2) din OUG nr. 74/2013, cele 8 direcţii generale regionale se vor diviza în 42 de direcţii ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. (…) Considerăm că Legea (…), având ca obiect principal reorganizarea prin divizare a celor opt direcţii regionale ANAF, este neconstituţională în ansamblu, întrucât a fost adoptată fără stabilirea sursei financiare”, se mai precizează în sesizare.

„Pe de o parte, apreciem că Parlamentul a încălcat competenţa de înfiinţare a organelor de specialitate, care în cazul de faţă, în temeiul art. 117 alin. (2) din Constituţie, aparţine în mod exclusiv Guvernului şi ministerelor, iar, pe de altă parte, nu a respectat condiţia de legalitate, de rang constituţional, de a obţine avizul conform al Curţii de Conturi”, precizează semnatarii sesizării.

Te-ar putea interesa și: