De la începutul anului 2003, indicele WIG20 al bursei din Varşovia a crescut de mai mult de patru ori. Pentru 2007, se înregistrează o apreciere a cursului de peste 30%.

Odată cu câştigarea alegerilor parlamentare de către liberalii din Platforma Civică, cursursul acţiunilor a fost din nou stimulat.

Investitorii aşteaptă o mai mare stabilitate politică, relaţii mai bune cu UE şi Rusia, care să determine în schimb noi influxuri de capital. În afară de aceasta, Platforma Civică a anunţat scăderi ale impozitelor. Odată cu noul guvern, aderarea la euro ar trebui să se accelereze. Datele economiei naţionale sunt şi ele pozitive: PIB va creşte în 2007 cu aproape 6,5%, rata inflaţiei se află sub 2%, iar şomajul este în scădere.

Totuşi, câştigurile datorate cursului din ultimii ani nu vor continua în acelaşi ritm, în special din cauza evaluării ridicate a acţiunilor poloneze, care se află în mod clar deasupra pieţelor de acţiuni din Europa de Vest şi a celorlalte pieţe din Europa de Est. Scenariile optimiste legate de evoluţia economică şi politică sunt, în cea mai mare parte, anticipate. Cifrele trimestriale ale companiilor poloneze au corespuns până acum în cea mai mare parte aşteptărilor; totuşi, natura câştigurilor şi perspectivele companiilor semnalează o diminuare clară a creşterii randamenteleor. De asemenea, întregul context macroeconomic se pare că se deteriorează: creşterea economică va scădea în curând sub 6%, în timp ce inflaţia ameninţă să crească marcant. La acestea se adaugă deficitul în creştere al balanţei comerciale, de aproape 5% din PIB.

Pe plan politic, perspectivele sunt mai degrabă confuze. Conflictele între noul guvern şi preşedintele statului par să fie inevitabile. Din punct de vedere politico-economic, se va ajunge cu greu la un acord cu privire la scăderea impozitelor şi la mărirea pensiilor, pe de o parte, şi la consolidarea bugetului, pe de altă parte. Fără reforma fiscală şi mărirea pensiilor, viitorul guvern se va afla rapid sub presiune internă, iar fără consolidarea bugetului, aderarea la euro este pusă în pericol.

În general însă, piaţa de acţiuni poloneză este evaluată în continuare pozitiv. Ea este totuşi foarte scumpă, şi pe un termen de 6-12 luni mai puţin atractivă decât alte pieţe est-europene. De aceea, selectarea sectoarelor industriale şi a titlurilor specifice este extrem de importantă. Raiffeisen Capital Management favorizează companiile din domeniul tehnologiei informaţiei şi al telecomunicaţiilor, în timp ce acţiunile bancare poloneze sunt mai degrabă evitate.

«Piaţa poloneză este totuşi foarte scumpă.»
Gerhard Aigner, general manager, Raiffeisen Capital Management, Viena

Te-ar putea interesa și: