Grindeanu ridică miza negocierilor pentru Guvern: Suntem aproape de a avea o majoritate
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - Sorin Grindeanu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații sunt aproape de a forma o majoritate în Parlament. Liderul PSD a precizat că, în cazul în care va fi nominalizat pentru funcția de prim-ministru, va prezenta public și transparent formațiunile și grupurile politice pe sprijinul cărora se bazează.
Anunț neașteptat de la șeful PSD: Suntem aproape de a avea o majoritate
Grindeanu a arătat că PSD are în prezent protocoale de colaborare în Parlament cu mai multe grupuri politice, chiar dacă acestea sunt de dimensiuni mai reduse. El a făcut referire și la votul acordat unei propuneri de guvern, despre care a spus că a obținut 189 de voturi în Parlament.
„În acest moment noi avem protocoale cu grup de colaborare în Parlament, cu grupuri politice, e adevărat mai mici. Dacă vă aduceţi aminte, propunerea de guvern, Veştea, a avut, dacă nu mă înşel, 189 de voturi în Parlament. Eu vă spun că în acest moment suntem aproape de a avea o majoritate, doar că acea majoritate este un lucru corect şi, în sensul acesta, am înţeles apelul UDMR-ului. Această majoritate trebuie să fie una transparentă. Şi asta e un lucru corect”, a explicat Grindeanu, în conferinţa de presă.
Președintele PSD a explicat că o eventuală majoritate parlamentară pe care s-ar sprijini un guvern condus de el nu ar urma să fie construită în secret. Potrivit acestuia, componența acesteia ar fi făcută publică în cazul unei nominalizări pentru funcția de premier.
Majoritatea parlamentară ar urma să fie prezentată public
„Pentru că nu pot să fac majorităţi ascunse şi n-aş accepta să fac un lucru de acest tip. Deci eu înţeleg reţinerea UDMR-ului din această perspectivă, fiindcă doreşte o majoritate transparentă. Şi dacă voi fi nominalizarea de prim-ministru, evident că voi prezenta această majoritate în mod transparent pe care mă bazez”, a mai transmis liderul PSD.
Grindeanu a susținut că, în actualul context politic, este necesară diminuarea tensiunilor și renunțarea la discursul populist. El a făcut apel la formațiunile politice să se concentreze pe încercarea de a forma un guvern.
„De aceea vă spun că eu cred că e nevoie ca toată lumea să lase un pic tonul mai jos, să lăsăm chestiuni populiste, pentru că în această perioadă se întâmplă lucruri şi de acest tip, şi să încercăm să facem un guvern”, a mai afirmat Grindeanu.
Liderul PSD a precizat, de asemenea, că social-democrații nu susțin varianta unui guvern tehnocrat. Declarația sa vine după ce premierul interimar Ilie Bolojan a prezentat formarea unui guvern de tranziție drept o soluție pe care o consideră fezabilă.
Bolojan a descris această variantă drept un guvern „de armistiţiu”, condus de un premier tehnocrat și format din miniștri tehnocrați. El a explicat că o asemenea formulă ar trebui să se bazeze pe persoane cu experiență și calificare în domeniile pe care le-ar administra.
„Soluţia pe care am propus-o la începutul verii şi pe care o văd fezabilă este să formăm un guvern de tranziţie, am spus un guvern de armistiţiu. Văd un guvern tehnocrat în această formulă cu un premier… în principal, care să se bazeze pe tehnocraţi, pentru că altfel ce se întâmplă? Un guvern care are doar nişte proxy tehnocraţi, dar care nu au cunoştinţe în domeniul respectiv, nu sunt oameni calificaţi, înseamnă de fapt o formulă în care unii conduc din spate şi alţii sunt în faţă şi îşi pot asuma răspunderea”, a declarat Bolojan.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.