RCA se va putea plăti în rate lunare. Decontarea directă, valabilă doar pentru avaria maşinii
RCA se va putea plăti în rate lunare. Decontarea directă, valabilă doar pentru avaria maşinii
Proiectul legii RCA va ajunge pe 24 februarie în comisia de buget finanţe de la Senat. Ultima formă prezentată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) asigurătorilor şi brokerilor din asigurări arată că poliţa de asigurare auto obilgatorie RCA va putea fi plătită în tranşe, dar nu mai mici de 30 de zile, în baza unui contract anual cu prelungire automată. Acesta poate fi reziliat la cererea asiguratului pe baza unei cereri depusă cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea acestuia, au declarat pentru ECONOMICA.NET surse din piaţa asigurărilor. La 13.30 încep ultimele dezbateri în regim de urgenţă la ASF cu asigurătorii şi brokerii din asigurări.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





