Înainte, importatorul de mașini putea vinde autoturismul cu numărul de înmatriculare din străinătate, iar obligația înregistrării la RAR cădea în sarcina cumpărătorului. După modificare, obligația revine celui care ia mașina din străinătate și o aduce în țară, a anunțat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu.

Cei mai mulți „samsari” nu iau contact niciodată cu organele de control, mașinile fiind înregistrate de cumpărătorii finali, scrie ziare.com.

Statul pierde bani din cauza samsarilor

Ministrul a declarat că statul a pierdut în ultimii cinci ani 1,4 miliarde de lei din frauda comisă de cei care cumpără vehicule din alte state UE și le revând în România. Operațiunile au fost vizate în ultimii ani de controale ale Fiscului, dar și ale altor instituții, cum ar fi Poliția Română.

Cel care aduce mașina din străinătate, o și prezintă la RAR

Plata TVA la importul de mașini nu va mai putea fi fentată, iar valoarea acesteia este suficient de mare încât să destabilizeze o buna parte din profitul samsarilor, prin această nouă măsură

„Când cineva aduce o mașină rulată în România, cel care aduce, cel care achiziționează mașina din străinătate, este și cel care o prezintă la Registrul Auto Român. Este necesar să facem acest lucru pentru a preveni eventuale fraude cu TVA, pentru că cel care aduce un vehicul rulat beneficiază de acea scutire pentru bunuri intracomunitare și, din verificările pe care le-am făcut până acum, impactul bugetar ar fi fost în ultimii cinci ani de 1,4 miliarde de lei.

Prin această prevedere, că cel care achiziționează vehiculul este și cel care îl prezintă la RAR și să facă un schimb de documente cu RAR, vom realiza o prevenție”, a declarat luni, 4 octombrie, ministrul de Finanțe Dan Vîlceanu.

Anul trecut, amenzi mari și mașini confiscate

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că inspectorii antifraudă au aplicat amenzi anul trecut, de peste 3,9 milioane de lei și au confiscat 35 de autoturisme de lux, second hand, în urma unor acțiuni de control derulate în ultimele zece luni, la nivel național, asupra a 472 de contribuabili – persoane juridice și fizice.