Scenariul care aruncă în aer scena politică! Gabriela Firea, anunț în direct la Antena 3: Eu aș fi de acord

Scenariul care aruncă în aer scena politică! Gabriela Firea, anunț în direct la Antena 3: Eu aș fi de acord

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicat de Cătălin Sandu la 31 ianuarie 2024, 19:12

Un scenariu greu de crezut despre rotativa președintelui României între PSD și PNL a fost comentat de către Gabriela Firea într-o emisiune televizată.

Gabriela Firea ar vrea rotativă la președinție

Gabriela Firea a declarat că ar fi de acord cu ideea de rotativă a președinților României între PSD și PNL. De asemenea, se negociază între PNL și PSD posibilitatea unui acord. Astfel încât România să aibă 5 ani un președinte de la PNL și următorii 5 ani de la PSD. În plus, șeful Guvernului, Marcel Ciolacu, a susținut că un pact PSD-PNL pentru o rocadă a președinților României este o idee foarte bună. Într-o intervenție la Antena 3, Firea a spus că nu a auzit până acum despre acest scenariu. Dar, după părerea sa, este posibil acest lucru doar în limitele democrației.

”Eu aud pentru prima oară această idee în emisiunea dvs. Nu s-a discutat despre ea nici la comitetul politic și nici în dezbaterile care au avut loc ieri pe regiuni. E adevărat, la ședințele coaliției nu am mai participat în ultima perioadă, dar cred că cel mai important este să ținem cont de ceea ce vor românii, de ceea ce vor cei care merg la vot.

(…) În cazul unei construcții politice serioase, argumentate și asumate în fața românilor, orice este posibil, bineînțeles, în limite democratice și cu asigurarea participării la vot și respectarea opțiunilor electorale”, a declarat Gabriela Firea.

Liderii Coalitiei de Guvernare, Marcel Ciolacu si Nicolae Ciuca
SURSA FOTO: Dreamstime

Ar fi bun un acord între PSD și PNL pentru un candidat unic

Gabriela Firea a comentat și despre varianta stabilirii unui candidat unic la alegerile prezidențiale, care să fie sprijinit și de PSD și de PNL.

”Colaborarea dintre cele două partide se manifestă acum în plan guvernamental, cu mici excepții. Este o colaborare bună în interesul cetățenilor. Sunt proiecte care vin să rezolve problematici din diferitele sectoare.

Cred că ar fi de bun augur un acord, dar până acum am văzut că această temă a fost oarecum negată, în sensul că partidele vor merge separat pe liste în alegeri și, eventual, se va realiza o colaborare pentru majoritatea parlamentară după alegerile generale. Dacă între timp discuțiile au luat o altă turnură și suntem deja într-o fază avansată de negociere, eu una aș fi de acord”, a mai spus Gabriela Firea.

Informații articol
Despre autor
Cătălin Sandu

Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.