Analiştii politici susţin că e puţin probabil ca lista pe care premierul desemnat Liviu Negoiţă a promis să o întocmească până luni are şanse foarte mici să ajungă la votul parlamentarilor. Aceştia nu-şi pot asuma riscul de a refuza votarea unui al doilea cabinet, lucru care i-ar expune după alegerea preşedintelui riscului dizolvării celor două camere.

Parlamentarii au tot interesul să amâne votarea Guvernului Liviu Negoiţă. Eşecul previzibil la votul în plen al echipei Negoiţă ar pune Parlamentul în situaţia de a refuza două cabinete consecutiv, fapt care ar putea provoca dizolvarea Legislativului după alegerile prezidenţiale, fapt mai mult decât probabil în cazul în care preşedintele Traian Băsescu ar primi un nou mandat.

„Niciun parlamentar nu va risca să mai cadă un guvern pentru că e în joc locul lor în Legislativ”, a comentat la Realitatea TV analistul Bogdan Chireac. „Dacă iese preşedinte, Băsescu va putea provoca dizolvarea Parlamentului, arătând cu degetul o clasă politică vinovată de refuzarea la vot a două guverne”, mai spune Chireac.

Strategia lui Traian Băsescu ar putea fi câştigătoare în ambele situaţii imaginabile: fie trece Guvernul Negoiţă, lucru care ar fi un avantaj pentru preşedinte, fie Parlamentul evită votul pentru a nu risca dizolvarea după 6 decembrie, lucru care ar putea fi un atu important pentru Băsescu în campania sa pentru reformarea Legislativului.

DETALII:
Citeşte şi Plecarea FMI a accelerat desemnarea premierului.
Citeşte şi Cine este Liviu Negoiţă.
Citeşte şi Negoiţă: „Îmi asum programul de guvernare al lui Lucian Croitoru”.
Citeşte şi Isărescu: „Negoiţă e de bun de premier pentru că e tânăr.

Te-ar putea interesa și: