Scenariu de groază la nivel mondial! Bancherii au anunțat ce urmează să se întâmple în toată lumea

Scenariu de groază la nivel mondial! Bancherii au anunțat ce urmează să se întâmple în toată lumea
Publicat de Valentina Drăgoi la 21 august 2020, 10:49
Din cuprinsul articolului

Alertă pe întreg globul. Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, are cel mai sumbru scenariu cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus. Potrivit acestuia, milioane de oameni riscă să se confrunte cu sărăcia.

David Malpass a mărturisit într-un interviu acordat pentru Afp că această criza sanitară provocată de Covid-19 ar putea arunca în sărăcie extremă până la 100 de milioane de persoane, un număr mai mare decât se estima anterior, realtează agerpres.

Anterior, instituţia financiară internaţională estima că 60 de milioane de persoane vor cădea în sărăcie extremă din cauza COVID-19, însă cele mai recente estimări vorbesc de un număr cuprins între 70 şi 100 milioane de persoane, „iar acest număr ar putea creşte dacă pandemia se agravează sau se prelungeşte”, susţine David Malpass.

Potrivit președintelui Băncii Mondiale, în aceste condiţii, este „imperativ” ca toţi creditorii să reducă datoria ţărilor sărace,care a mers mai departe decât apelurile vizând suspendarea plăţii datoriilor pentru cele mai sărace ţări.

„Vulnerabilităţile legate de datorii sunt ridicate şi este imperativ pentru ţările îndatorate să vadă lumina de la capătul tunelului pentru ca noi investitori să poată veni în număr semnificativ”, a adăugat preşedintele Băncii Mondiale.

Ajutor pentru țările sărace

Țările s-au mobilizat rapid. Datele arată faptul că în luna aprilie a acestui an, ţările din G20 au decis să suspende, până la finele lui 2020, rambursarea datoriilor pentru cele mai sărace ţări. Mai multe ONG-uri dar şi Banca Mondială au cerut prelungirea, până în 2021, a acestui moratoriu care vizează 76 de ţări. Ţările din G20 se vor pronunţa până în luna octombrie, data la care va avea loc următoarea lor reuniune, asupra acestei propuneri.

Totuși, David Malpass a apreciat că prelungirea moratoriului nu va fi suficientă în contextul în care încetinirea economică va face ca aceste ţări, care au deja dificultăţi în a oferi o plasă de siguranţă socială pentru cetăţenii lor, vor avea dificultăţi în a-şi rambursa datoriile.

În 2015, anul din care datează cele mai recente date ale Băncii Mondiale, un număr de aproximativ 734 milioane de persoane din întreaga lume trăiau în sărăcie extremă, adică aproximativ 10% din populaţia mondială. Însă numărul celor care trăiesc în sărăcie extremă, adică cu mai puţin de 1,90 dolari pe zi, a continuat să crească de la debutul pandemiei.

Se pare că această deteriorare se datorează unei combinaţii între locurile de muncă distruse de pandemie şi dificultăţilor de aprovizionare, care complică accesul la hrană.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.