Scăderea acoperirii vaccinale poate fi responsabilă de reapariţia unor boli infecţioase

Scăderea acoperirii vaccinale poate fi responsabilă de reapariţia unor boli infecţioase
Publicat de Diana State la 25 aprilie 2016, 12:56

Scăderea acoperirii vaccinale în România poate fi responsabilă de reapariţia unor boli infecţioase, precum şi de creşterea numărului de decese prin boli prevenibile prin vaccinare, atenţionează Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) cu prilejul Săptămânii Europene a Vaccinării.

SNMF subliniază că vaccinarea salvează anual de la moarte între două şi trei milioane de vieţi.

"În acest context şi în acest an SNMF se alătură OMS în calitate de partener pentru a marca, în perioada 24 – 30 aprilie, "Săptămâna Europeană a Vaccinării". Acţiunile din România nu sunt izolate, ele se desfăşoară în toate statele europene, sub egida Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. (…) Şi în acest an organizăm simpozioane, dezbateri, atât cu colegii şi pacienţii, precum şi în mediul online", precizează medicii de familie, într-un comunicat remis luni presei.

Săptămâna Internaţională a Vaccinării a fost inaugurată de OMS în 2003, pe cele două continente americane, iar în 2005 a fost adoptată în Europa, sub numele de Săptămâna Europeană a Vaccinării, cu scopul de a aduce în atenţia factorilor decizionali şi a populaţiei importanţa vaccinării în menţinerea sănătăţii indivizilor şi a societăţii. AGERPRES

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.