Satele din România ar putea beneficia de noi fonduri europene. Dan Motreanu anunță sprijin pentru investiții și agricultură

Satele din România ar putea beneficia de noi fonduri europene. Dan Motreanu anunță sprijin pentru investiții și agricultură

SURSĂ FOTO: Facebook - Dan Motreanu

Publicat de Leonard Bădilă la 16 iulie 2026, 18:24

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu a anunțat că susține dezvoltarea satelor din România prin utilizarea fondurilor europene, în baza unei alocări adaptate nevoilor reale ale comunităților rurale. Potrivit acestuia, Comisia pentru dezvoltare regională a Parlamentului European a acceptat propunerile pe care le-a formulat, asigurând sprijin financiar atât pentru agricultură, cât și pentru investițiile în dezvoltarea rurală.

Dan Motreanu spune că proiectele au primit susținerea Comisiei pentru dezvoltare regională

Dan Motreanu a precizat pe Facebook că a coordonat, din partea Grupului Partidului Popular European (PPE), avizul Comisiei privind viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC).

Potrivit europarlamentarului, România are peste 2.800 de comune, iar aproximativ 45% din populație locuiește în mediul rural. În acest context, el consideră că fondurile europene reprezintă o oportunitate pentru finanțarea unor proiecte care nu pot fi susținute nici din bugetul național, nici din bugetele autorităților locale.

„Susțin dezvoltarea satelor din România cu ajutorul banilor europeni, printr-o alocare adaptată nevoilor reale. Comisia pentru dezvoltare regională a Parlamentului European a acceptat propunerile pe care le-am făcut, asigurând sprijin financiar atât pentru agricultură, cât și pentru investiții în dezvoltarea rurală. Am coordonat din partea Grupului PPE avizul Comisiei privind viitoarea Politică Agricolă Comună.

România are peste 2.800 de comune și 45% din populație trăiește în mediul rural. Fondurile europene reprezintă o șansă de a finanța proiecte pe care nici bugetul național, nici bugetele locale nu le pot susține”, a scris Motreanu pe Facebook.

Grupul PPE
Grupul PPE

Dan Motreanu a arătat că abordarea propusă ar permite realizarea unor investiții importante în România

Printre domeniile vizate se numără construirea și modernizarea școlilor, grădinițelor, centrelor medicale, serviciilor sociale și infrastructurii.

De asemenea, propunerile urmăresc combaterea depopulării satelor prin investiții care să genereze locuri de muncă.

Europarlamentarul a mai menționat sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, a antreprenoriatului local, a meșteșugurilor, turismului rural, economiei sociale și activităților neagricole.

În domeniul agriculturii, acesta susține procesarea produselor agricole în România, dezvoltarea piețelor locale și a lanțurilor scurte de aprovizionare.

Lista investițiilor include și proiecte pentru irigații, dezvoltarea infrastructurii de apă și implementarea unor soluții care să contribuie la creșterea rezistenței la secetă.

Totodată, Dan Motreanu a evidențiat necesitatea acordării unui sprijin dedicat tinerilor fermieri și noilor fermieri.

„Abordarea pe care am propus-o va permite investiții importante pentru România:
« Școli, grădinițe, centre medicale, servicii sociale și infrastructură de calitate
« Combaterea depopulării satelor, prin investiții care creează locuri de muncă
« Sprijinirea IMM-urilor, antreprenoriatului local, meșteșugurilor, turismului rural, economiei sociale și activităților neagricole
« Procesarea produselor agricole în România, dezvoltarea piețelor locale și a lanțurilor scurte de aprovizionare
« Irigații, investiții în infrastructura de apă și soluții pentru creșterea rezistenței la secetă
« Sprijin pentru tinerii fermieri și noii fermieri”, a completa europarlmanetarul.

Comunitățile locale ar urma să fie implicate în procesul de luare a deciziilor privind investițiile

Potrivit europarlamentarului, autoritățile locale, antreprenorii, fermierii, universitățile și organizațiile din comunități ar urma să fie implicate în procesul de luare a deciziilor privind investițiile.

Acesta a precizat că a susținut alocarea a minimum 5% din fondurile destinate dezvoltării rurale pentru programul LEADER, precum și gestionarea a cel puțin 30% din aceste fonduri prin instrumente teritoriale integrate.

În același timp, Dan Motreanu a afirmat că viitoarea Politică Agricolă Comună ar trebui să ofere sprijin suplimentar regiunilor de frontieră, inclusiv celor aflate la granița României cu Ucraina.

De asemenea, europarlamentarul a susținut acordarea unui sprijin suplimentar zonelor afectate de depopulare, regiunilor montane, comunităților izolate și zonelor în care agricultura reprezintă principalul motor economic.

„Autoritățile locale, antreprenorii, fermierii, universitățile și organizațiile din comunitate vor fi implicate în luarea deciziilor privind investițiile. Am susținut ca minimum 5% din fondurile pentru dezvoltare rurală să fie alocate pentru programul LEADER, iar cel puțin 30% să fie gestionate prin instrumente teritoriale integrate.

Viitoarea PAC trebuie să ofere sprijin suplimentar regiunilor de frontieră, inclusiv celor de la granița României cu Ucraina. Am susținut sprijinirea zonelor afectate de depopulare, regiunilor montane, comunităților izolate, zonelor în care agricultura reprezintă principalul motor economic”, a conchis acesta.

Postarea poate fi vizualizată aici.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.