Potrivit acestuia, premierul Victor Ponta nu a fost consultat cu privire la această nominalizare.

'E ilegală pentru că în Legea de funcţionare a SIE, dacă vă uitaţi la art. 6, alin. 1 spune că preşedintele face o propunere CSAT şi după aceea vine la Senat (Parlament – n.r.). Eu nu am auzit să fi fost vreo şedinţă a CSAT nici ieri, nici azi-noapte, nici spre dimineaţă. Dacă s-a discutat, atunci e alt aspect. Eu am vorbit cu premierul Ponta, care nu ştia nimic. Acum câteva minute am vorbit şi nu a fost consultat. Ca atare, noi nu o să votăm. (În ultima şedinţă a CSAT – n.r.) nu s-a discutat nimic, că am fi ştiut. (…) PSD nu va vota în mod sigur propunerea, dacă ceilalţi votează, e treaba lor', a declarat Sârbu, miercuri, la Senat.

Acesta a explicat că interimatul SIE a fost asigurat de un 'un om de meserie' care se bucură inclusiv de aprecierea partenerilor externi ai României.

'Această propunere se va respinge pentru că nu este legală. Noi, în mod normal, dacă este convocat Biroul permanent, nu e domnul Tăriceanu aici, dar probabil mâine… Noi ce o să spunem? Trebuie totuşi şi juriştii să se pronunţe. Dincolo de asta, se obişnuia ca un om să fie de la Putere şi unul de la Opoziţie (la conducerea SIE şi SRI – n.r.). (…) Aţi văzut că noi nu ne-am grăbit să cerem (postul de director SIE – n.r.) pentru că cel care asigură interimatul este un om de meserie, foarte bun, toată lumea e mulţumită şi e apreciat de toată lumea. Îl cunosc foarte bine partenerii noştri străini şi am zis că nu e cazul acum să mai găsim un motiv de scandal, că vrem noi pe cineva şi că îl lăsăm pe el (pe Silviu Predoiu – n.r.) să îşi facă treaba în continuare', a mai spus Sârbu.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat în funcţia de director al SIE pe Mihai-Răzvan Ungureanu, informează Administraţia Prezidenţială.

Administraţia Prezidenţială precizează că, potrivit prevederilor constituţionale, şeful statului i-a înştiinţat pe preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului de această nominalizare, urmând ca Legislativul să adopte o hotărâre în acest sens. AGERPRES