Săptămână de foc pentru Lia Olguța Vasilescu! Se află la mâna președintelui Klaus Iohannis
Se anunță o perioadă de foc pentru Lia Olguța Vasilescu. Fostul ministru al Muncii se află la mâna președintelui Klaus Iohannis. Totul s-ar putea decide săptămâna aceasta.
Situația sa ar putea fi tranșată săptămâna aceasta, dacă președintele se va ține de promisiune. Acesta a promis că va rezolva și această problemă, după Ziua Națională a României.
Mai mult, președintele Iohannis trebuie să motiveze și de ce a respins revocarea șefilor din fruntea ministerelor. Cei din Coaliția de guvernare se gândesc chiar să sesizeze și Curtea Constituțională pe conflict între cele două Palate.
Dacă situația se va rezolva, Olguța Vasilescu va ajunge la Dezvoltare, iar Mircea Drăghici la Transporturi.
Inițial, fostul ministru a fost propus la Transporturi, dar propunerea a fost refuzata de Iohannis.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



