Potrivit cotidianului Bild, citat de EFE, în scrisoarea ce a fost transmisă soţiei lui Steinbruck, Gertrud, social-democratul era ameninţat că, dacă nu îşi retrage candidatura ‘din motive personale’ până pe 10 septembrie, vor apărea informaţii în presă că în urmă cu 14 ani a angajat ‘la negru’ o femeie de curăţenie ‘fără documente’ .

‘Un membru al serviciului de protecţie al lui Peer Steinbruck a aflat de existenţa scrisorii anonime de şantaj şi a depus o plângere la poliţia din Bonn (vest) unde se află domiciliul lui Steinbruck’, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei criminale, confirmând informaţiile apărute în cotidianul Bild.

Gertrud Steinbruck a explicat pentru Bild că a existat în 1999 o filipineză, deja angajată de mama sa, care venea să o ajute o dată pe săptămână la curăţenie. Dna. Steinbruck a precizat că această femeie a lucrat pentru ei câteva luni, dar atunci avea actele în regulă, fiind căsătorită cu un angajat al Ambasadei filipineze de la Bonn. Tot soţia lui Steinbruck a declarat ziarului că a refuzat să o angajeze ulterior pe femeie, la negru, după ce Ambasada filipineză s-a mutat la Berlin, iar soţul acesteia şi-a pierdut slujba, lipsind-o astfel de protecţie socială şi permisul de şedere în Germania. Conform declaraţiilor soţiei lui Steinbruck, aceştia ar fi plătit filipinezei 250 de euro pentru serviciile prestate.

Sursa: Agerpres