Echipată cu cele mai noi aparate de lux pentru bucătărie de la Samsung și mobilier cu un design de ultimă generație, Clasa de Bucătărie Samsung are o suprafață de 70 m2, cu 14 stații independente de lucru. Clasa de Bucătărie Samsung va fi o platformă de întâlnire pentru bucătari de elită și consumatori, cu scopul de a împărtăși cunoștințe și abilități, inclusiv modalități de menținere a unei bune igiene, de a avea gesturi adecvate și obiceiuri bune în bucătărie.

 „Aceasta este prima colaborare în care conectăm două lumi diferite – experți în gastronomie și consumatorii de tehnologie,” a declarat BK Yoon, CEO și președinte al Electronics Consumer Business la Samsung Electronics. „Suntem încântați să lucrăm cu cei mai buni experți din lume și sperăm că noua Clasă de Bucătărie Samsung din cadrul școlii FERRANDI Paris îi va ajuta pe consumatori să se bucure și, în același timp, să învețe despre gastronomie."

„Prin această colaborare dorim să trezim pasiunile oamenilor față de arta culinară și să promovăm o alimentație mai sănătoasă în rândul consumatorilor, la nivel global”, a declarat Georges Nectoux, președintele FERRANDI Paris, Școala franceză de Artă Culinară. „Împreună cu Samsung, suntem în capacitatea perfectă pentru a realiza această viziune.”

Fondată în 1920 și afiliată Camerei Regionale de Comerț și Industrie Ile-de-France Paris, FERRANDI Paris, Școala Franceză de Artă Culinară a instruit generații de bucătari-șefi, bucătari de patiserie, brutari, furnizori de servicii de catering, manageri și proprietari de restaurante. Situată în inima Parisului, școala are o echipă de 100 de profesori de elită permanenți, care dețin distincții acordate de Ghidul Michelin, sau un titlu de Meilleurs Ouvriers de France (MOF).

Ca parte a campaniei Samsung Club des Chefs (www.samsungclubdeschefs.com), Clasa de Bucătărie Samsung va funcționa ca o sală de clasă pentru consumatori, unde aceștia pot primit sfaturi pentru gătit și pot învăța noi rețete cu ajutorul profesorilor de elită de la FERRANDI Paris.

Prin astfel de cursuri practice, experții culinari de la FERRANDI Paris și consumatorii participanți vor ajunge să cunoască mai bine aparatele Samsung, fapt ce le va permite să ofere o nouă perspectivă cu privire la modalitățile de îmbunătățire a electrocasnicelor Samsung.

De asemenea, Samsung va lua în considerare toate sfaturile experților culinari și a consumatorilor și va organiza ateliere de lucru personalizate pentru dezvoltatori, pentru a crea produse înovatoare care să ofere experiențe cât mai bune în bucătărie.

Clasa de Bucătărie Samsung din cadrul școlii FERRANDI Paris se va deschide în martie 2014.