"Din cauza limitărilor impuse de lege, emitentul documentelor de transport, respectiv SNTFC "CFR" Călători, va înregistra pierderi de circa 130 milioane lei pe anul 2011. Dacă la finalul lui 2010 au fost emise autorizaţii de călătorie în interesul servicului şi permise de călătorie doar pentru clasa a II-a, pentru anul 2011 emiterea autorizaţiilor de călătorie pentru personalul feroviar nu mai are niciun cadru legal", a declarat în comunicatul citat de Agerpres, Ionel Socaciu, preşedintele FNST "ELCATEL".

Conducerea sindicatului le solicită, totodată, celor în drept să modifice prevederile legale menţionate.

Te-ar putea interesa și: