S-a majorat pedeapsa pentru această faptă! Cine este prins nu va fi iertat

S-a majorat pedeapsa pentru această faptă! Cine este prins nu va fi iertat
Publicat de Leonard Bădilă la 19 decembrie 2019, 18:30

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, decizional, proiectul de lege al USR care prevede majorarea pedepsei cu închisoarea pentru cultivarea, fabricarea, vânzarea, deținerea sau alte operațiuni privind circulația drogurilor, fără drept. Inițiativa legislativă a fost adoptată cu 294 de voturi „pentru”.

Pedeapsa cu închisoare pentru deținerea sau vânzarea de droguri s-a majorat până la 10 ani. Legea în vigoare prevede pedeapsă cu închisoarea până la șapte ani, potrivit digi24.ro

„Proiectul, care a primit avize favorabile de la Consiliul Economic și Social și de la Consiliul Legislativ, modifică și completează Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. De asemenea, proiectul majorează pedeapsa (închisoare de la 3 la 10 ani în loc de închisoare de la 2 la 7 ani) pentru cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept”, transmite USR, conform sursei menționate.

România este printre ultimele țări din Uniunea Europeană care incriminează produsele etnobotanice

USR a subliniat că România este printre ultimele țări din Uniunea Europeană care incriminează produsele etnobotanice.

„Majorarea pedepselor este prevăzută și pentru introducerea sau scoaterea din țară, importul ori exportul de droguri de risc, precum și pentru persoanele care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege”, a adăugat USR.

Camera Deputaților a adoptat proiectul în calitate de for decizional, astfel că acesta va ajunge la președintele României pentru promulgare.

Cum a reacționat USR Tineret

După ce deputații au adoptat proiectul USR, aceștia au transmis următorul lucru, printr-o postare de pe pagina lor de Facebook:

„Nici noi nu știam :(”, au zis aceștia pe platforma de socializare.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.