„Ghișeul.ro rezolvă dintr-o dată mai multe probleme, atât ale cetățenilor cât și ale administrațiilor locale, aducând un plus de confort, siguranță și rapiditate în ceea ce privește plata taxelor și impozitelor”, a declarat Valerian Vreme, Ministrul Comunicațiilor şi Societăţii Informaţionale. 
Prin intermediul Ghișeul.ro, câștigul cetățeanului constă în economii de timp, dar și de bani, datorită posibilității de a efectua plățile oriunde, oricând, inclusiv cu carduri emise de bănci din străinatate. Datele cu caracter personal ale cetățeanului rămân confidențiale, siguranța platformei fiind confirmată de MasterCard și Visa, cele mai importante scheme internaționale de carduri. Administrațiile locale beneficiază la rândul lor de acest sistem prin reducerea timpului de colectare a taxelor și a costurilor aferente colectării.
În plus, tot de astăzi, prin intermediul Ghișeul.ro pot fi achiziționate de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică domenii de Internet din spatiul .RO.
Platforma Ghișeul.ro urmează a fi extinsă pe parcursul acestui an în cât mai multe administrații locale, urmând ca în 2012 acestea să fie acoperite în totalitate.  În prima etapă, în sistem vor intra orașele cu peste 150.000 de locuitori. A doua etapă va include înregistrarea orașelor cu până la 150.000 de locuitori iar apoi, în cel mult alte 6 luni,  va urma integrarea comunelor și a instituțiilor publice nevizate de primele două etape.