Vicepremierul Raluca Turcan, lider judeţean al liberalilor sibieni, a declarat sâmbătă că PSD-ul “este un adversar redutabil” la nivel naţional. “În ţară, în continuare, baronii nu fac legea omului de rând şi cinstit, baronii fac legea celor certaţi cu legea”, afirmă Turcan.

“Această bătălie cu PSD-ul nu s-a încheiat. Şi dacă aici, la Sibiu, lucrurile par un pic mai uşoare, pentru că PSD-ul este slăbit şi îngenunchiat, în ţară nu e aşa. În ţară, PSD-ul este un adversar redutabil. În ţară, PSD-ul a acaparat şi controlează, în continuare, instituţii ale statului român. În ţară, în continuare, baronii nu fac legea omului de rând şi cinstit, baronii fac legea celor certaţi cu legea. Şi aşa cum v-am îndemnat la alegerile trecute, nu lăsaţi niciun om care poate să vină alături de noi şi să nu vină”, a declarat Raluca Turcan, sâmbătă seara, la lansarea candidaţilor PNL Sibiu pentru alegerile locale.

Turcan: Moţiunea de cenzură este mincinoasă şi ticăloasă. Aceşti oameni nu au niciun Dumnezeu

Vicepremierul a catalogat demersul PSD de depunere a unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului drept “ticălos şi care nu are nimic de a face cu românii”. Mai mult, Raluca Turcan i-a acuzat pe social-democraţi că “nu au niciun Dumnezeu”.

“Astăzi ar fi trebuit să fim alături de premierul Ludovic Orban şi de alţi colegi de-ai mei din Guvernul României, pentru a marca două proiecte importante pentru judeţul Sibiu. Din nefericire, a trebuit să amânăm această vizită a colegilor noştri, pentru că suntem în situaţia de a ne ocupa timpul pe care l-am fi putut avea pentru a fi printre oameni cu negocierea blocării moţiunii de cenzură pe care o vom avea luni.

Şi am convingerea că vom opri această moţiune de cenzură care, dincolo că este mincinoasă şi ticăloasă, destabilizează ţara. Oameni care îşi permit ca într-un asemenea moment prin care trece România să destabilizeze ţara întreagă şi să creeze temere în societate nu au niciun Dumnezeu”, a declarat vicepremierul României.

“Să ne ridicăm la nivelul lui Klaus Iohannis, care a obţinut ceva ce uneori părea greu de atins”

Turcan le-a spus mai liberalilor că ar trebui să fie toţi la nivelul preşedintelui României, Klaus Iohannis.

“M-am străduit, am făcut eforturi mari, uneori şi sacrificii multe, ca această organizaţie să fie simbol, să fie emblematică şi să ne putem ridica prin ceea ce susţinem la nivel de principiu, de soluţie, de proiect, să ne ridicăm la nivelul preşedintelui României, Klaus Iohannis, care a obţinut ceva ce uneori părea greu de atins, şi anume menţinerea prestigiului României”, a mai spus Raluca Turcan.

Raluca Turcan a fost prezentă sâmbătă seara la lansarea candidaţilor PNL de la Sibiu, în grădina unui hotel de cinci stele din municipiu. Principalii candidaţi PNL de la Sibiu sunt actualul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), Daniela Cîmpean, care candidează pentru al doilea mandat şi consilierul local Adrian Bibu, directorul Sălii Sporturilor „Transilvania”, care încearcă să ajungă primarul municipiului reşedinţă de judeţ, scrie Agerpres.

Atât pentru preşedinţia CJ Sibiu, cât şi pentru funcţia de primar al municipiului Sibiu, în cursa electorală s-au înscris câte 12 candidaţi. Dacă funcţia de preşedinte a CJ Sibiu este deţinută acum de candidatul PNL, postul de primar al Sibiului a fost câştigat în ultimii 20 de ani de către Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). În prezent, primarul FDGR al Sibiului, Astrid Fodor, candidează pentru un al doilea mandat plin, după ce în 2014 i-a succedat lui Klaus Iohannis după alegerea sa în funcţia de preşedinte, iar în 2016 a fost aleasă în primul său mandat.