S-a decis chiar acum! Anunț pentru românii care lucrează în străinătate
Anunț major pentru românii care lucrează în străinătate. Senatul a decis chiar astăzi. Aceștia se vor bucura de o nouă serie de beneficii în România. Care sunt modificările aduse legii? Sunt vizați sute de mii de români.
Este vorba despre Legea nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, iar marți, senatorii au adoptat cu unanimitate de voturi (130), propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea acestei legi.
În ceea ce privește prevederile legii, potrivit iniţiativei, se realizează punerea în legătură a angajatorului străin cu persoane care au domiciliul în România şi se află în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă, finalizată prin încheierea unui contract individual de muncă.
Mai pe scurt, lucrătorului cetăţean român îi este garantată, înainte de deplasarea către statul de primire, încheierea unei asigurări de sănătate sau, dacă acest lucru este prevăzut de legislaţia naţională a statului respectiv, dovada că s-a depus cerere pentru încheierea unei asigurări de sănătate pentru toate riscurile deplasării.
Totodată, proiectul mai prevede faptul că lucrătorul sezonier este lucrătorul cetăţean român plasat pe un loc de muncă, pe o perioadă contractuală care nu depăşeşte 90 de zile, pentru a presta o activitate care se desfăşoară în funcţie de succesiunea anotimpurilor, în temeiul unui sau mai multor contracte de muncă sau, după caz, a documentului echivalent acestuia, încheiate pe o perioadă determinată cu un angajator stabilit în statul de primire.
La negocierea acordurilor, înţelegerilor, tratatelor sau convenţiilor prevăzute de iniţiativa legislativă, partea română va urmări respectarea principiului egalităţii de tratament şi a reglementărilor aplicabile în ceea ce priveşte nivelul salariului minim în statul de primire, durata timpului de lucru şi de odihnă, condiţii generale de muncă, sănătate şi securitate în muncă, asigurarea pentru accidente de muncă sau boli profesionale şi securitate socială.
Ce se întâmplă cu lucrătorii sezonieri
În cazul lucrătorilor sezonieri, la negocierea acordurilor, înţelegerilor, tratatelor sau convenţiilor prevăzute de proiect, partea română negociază inclusiv condiţiile de cazare oferite de angajatori, care trebuie să respecte normele naţionale din statul de primire, rambursarea zilnică a cheltuielilor de masă pe perioada sezonieră şi decontarea cheltuielilor de transport dus-întors către domiciliul din România.
Pentru statele în care contractele individuale de muncă se încheie, potrivit legislaţiei aplicabile în statul respectiv, în forma scrisă, agenţii de plasare au obligaţia de a asigura încheierea acestora de către părţi atât în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, cât şi în limba română, precum şi punerea la dispoziţia lucrătorului român a acestui contract, înainte de plecarea acestuia din România.
Pentru statele în care forma de angajare nu se realizează prin încheierea unui contract de muncă, agenţii de plasare au obligaţia de a asigura comunicarea şi punerea la dispoziţia lucrătorului cetăţean român, înainte de plecarea acestuia din România, a documentului echivalent contractului de muncă potrivit legislaţiei statului de destinaţie, atât în limba română, cât şi în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul.
„În cazurile în care misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României sunt sesizate de către lucrătorii cetăţeni români angajaţi în străinătate cu privire la încălcarea legislaţiei aplicabile în materie de drepturile muncii şi a clauzelor contractului individual de muncă sau, după caz, dispoziţiilor art.11 alin.(2), acestea transmit sesizările respective autorităţilor locale competente ale statului pe teritoriul căruia işi desfăşoară activitatea angajatorul”, mai prevede proiectul.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





