S-a dat ordinul de urgență! Lovitură imensă pentru Putin. Au anunțat în miez de noapte
Sursă: Dreamstime
Războiul dintre Rusia și Ucraina a generat îngrijorări pe tot globul. Mii de oameni rămân fără case, iar situația de la granițe este una fără precedent. În acest sens, ONU intervine și pregătește o sesiune specială, care va fi cu mult diferită față de cea de vineri.
Pentru a putea oferi o mână de ajutor în haosul fără precedent din Ucraina, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite urmează să se pronunţe asupra unei propuneri de convocare a unei sesiuni speciale a Adunării Generale ONU pe tema invaziei ruse în Ucraina, informează Reuters.
De menționat este faptul că, de această dată, votul Consiliului de Securitate ONU este procedural. Mai exact, niciunul dintre cei cinci membri permanenţi, adică SUA, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie, nu vor putea utiliza drepturile de veto.
În ceea ce privește voturile, pentru convocarea reuniunii speciale a Adunării Generale ONU sunt necesare nouă voturi favorabile, astfel că există şanse mari ca iniţiativa să fie aprobată.
ONU pregătește o sesune specială având în vedere toate cele întâmplate în cursul de vineri. Mai exact, reprezentantul permanent al Rusiei în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a blocat prin veto, vineri seară, în mod previzibil, un proiect de rezoluţie care critica dur intervenţia militară rusă în Ucraina.
Proiectul de rezoluţie, elaborat de Statele Unite şi Albania, critica „în termenii cei mai puternici” „agresiunea rusă împotriva Ucrainei” şi cerea retragerea „imediată” a trupelor ruse.
Rusia și-a folosit dreptul de veto
În același timp, dintre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate ONU, 11 au votat în favoarea proiectului de rezoluţie, iar trei s-au abţinut de la vot. Este vorba despre China, India şi Emiratele Arabe Unite. Menționăm că Rusia şi-a utilizat dreptul de veto, astfel că proiectul de rezoluţie împotriva intervenţiei militare în Ucraina a fost respins.
În timp ce ONU pregătește sesiunea specială, UE ia măsuri drastice împotriva Rusiei. Potrivit președintei CE, se dorește oprirea finanțării aparatului de război al lui Putin. Totodată, se dorește excluderea unui anumit număr de bănci ruse din sistemul de tranzacţii interbancare „Swift”, dar și blocarea altora.
„În coordonare cu Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada şi Statele Unite, voi propune noi măsuri ale liderilor Uniunii Europene în sensul consolidării reacţiei noastre faţă de invazia Rusiei în Ucraina şi în scopul perturbării abilităţilor lui Vladimir Putin de finanţare a aparatului de război”, a declarat, prin Twitter, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.
Ea a explicat și cum se vor desfășura demersurile.
„În primul rând, ne vom angaja să procedăm astfel încât un anumit număr de bănci ruse să fie excluse din sistemul Swift. Această măsură le va împiedica să desfăşoare operaţiuni internaţionale şi va bloca eficient exporturile şi importurile ruse. În al doilea rând, vom paraliza activele Băncii Centrale ruse, iar tranzacţiile vor fi blocate”, a subliniat Ursula von der Leyen.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





