S-a dat drumul la bani! Zeci de milioane de euro de la UE pentru noi afaceri
Peste o sută de contracte de finanțare au fost semnate până în prezent prin Autoritatea de Management Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, cu finanțare din fonduri europene, anunță MFE. Vor fi prezentate iniţiative prin care se sprijină pregătirea şi derularea proiectelor importante în domeniile transport, mediu, prevenirea riscurilor şi tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor.
Comisia Europeană a rambursat României 104 milioane de euro din totalul de 121 milioane de euro transmise spre decontare prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) 2014 – 2020, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
Această sumă reprezintă 41% din alocarea din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) aferentă programării actuale pentru POAT.
Conform MFE, un număr de 106 de contracte de finanţare au fost semnate până în prezent prin Autoritatea de Management Programul Operaţional Asistenţă Tehnică în valoare de 332 milioane euro, rata de contractare ajungând, astfel, la 111% până la sfârşitul lunii septembrie.
Din totalul de 332 milioane euro, 281 milioane de euro sunt din FEDR, precizează ministerul.
Ministerul Fondurilor Europene a organizat, joi, evenimentul de promovare a POAT „Asistenţa tehnică – sprijin pentru proiectele finanţate din fonduri europene”, acesta fiind al doilea nostru eveniment din seria lansată săptămâna trecută pentru mai buna promovare a finanţărilor posibile prin intermediul Programelor Operaţionale gestionate de MFE.
„Vom asista la prezentările unor proiecte ce şi-au propus întărirea capacităţii beneficiarilor de a utiliza fondurile europene, prin instruirea în domenii precum achiziţii publice, evitarea conflictului de interese şi incompatibilităţilor, măsuri antifraudă, ajutor de stat. De asemenea, vor fi prezentate iniţiative prin care se sprijină pregătirea şi derularea proiectelor importante în domeniile transport, mediu, prevenirea riscurilor şi tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor”, a precizat MFE.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





