S-a aflat cât costă sistemul de localizare pentru 112! De ce nu a fost implementat până acum

S-a aflat cât costă sistemul de localizare pentru 112! De ce nu a fost implementat până acum
Publicat de Bogdan Ungureanu la 6 august 2019, 19:00

Sistemul de localizare ale apelanţilor la 112 nu este aşa scump cum s-a vehiculat până acum, spune şeful DSU, Raed Arafat. El explică şi de ce acest sistem vital nu există deocamdată în ţara noastră.

Secretarul de stat Raed Arafat, cel care conduce Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a dezminţit că implementarea sistemului AML pentru localizarea rapidă a celor ce apelează 112 ar costa 28 de milioane de euro. Costurile acestui proiect se situează la sub un milion de euro, spune Arafat. ”Este fals total.  E o sumă avansată de colegii de la STS pe costurile de bază pentru a face acest lucru. Dar pot să-i spun cui a zis acest lucru, că este chiar sub un milion de euro și e vorba de servere”, a precizat Raed Arafat.

Şeful DSU a vorbit şi despre presupusa întârziere în implementarea sistemului Advanced Mobile Location, declarând ca sistemul nu a fost implementat până în prezent din cauza situaţiei la nivel european: ”Pentru că sistemul nu a existat până în 2016, pentru că standardizarea europeană a fost făcută în 2016, au început să-l implementeze țările europene. Nu suntem ultimii din Europa care nu-l avem. Sunt și alte țări.”

Printre cei care au criticat recent lipsa sistemului AML din România se numără şi Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, una dintre victimele criminalului din Caracal. Cumpănaşu spune că AML nu a fost implementat în ţara noastră pentru ca ar fi o investiţie prea mare pentru companiile telecom şi cere public autorităţii de reglementare în domeniu, ANCOM, să prezinte explicaţii: ”De ce? Pentru fiecare companie de telefonie însemna 28 de milioane de euro implementarea lui.”

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.