S-a aflat. Care este, de fapt, numărul de morţi în Italia! Adevărul din pandemie
Italia, una dintre cele mai afectate ţări de pe glob de noul coronavirus, s-ar putea confrunta cu o situaţie neplăcută: numărul de decese cauzate de epidemie ar fi, de fapt, mult mai mare decât cel comunicat de autorităţi. Care ar fi explicaţia?
Numărul persoanelor care se vindecă de COVID-19 este în creştere în Italia, însă totalul deceselor ar fi cu 19.000 mai mare decât cel anunțat de autorități.
Astfel, potrivit Institutului Național de Securitate Socială din Italia, la numărul total de decese comunicat de Protecția Civilă, respectiv 32.486, ar trebui adăugate alte aproximativ 19.000. Totalul morților din cauza coronavirusului ar fi de 51.000 în Italia. Institutul a calculat încă 47.000 de decese între martie și aprilie, 84% din nordul Italiei, 11% din centru și 5% din sud.
Decesele cauzate de coronavirus au scăpat din estimările zilnice ale Protecției Civile, pe care Institutul de Securitate Socială le definește acum nesigure. Mai presus de toate, persoanele care au murit acasă, și nu în spital, și cele care nu au fost supuse testelor ar lipsi. Deocamdată, Protecția Civilă nu a făcut niciun fel de comentariu.
Cel mai recent bilanţ venit din Italia arată 156 de decese și 642 de noi cazuri de COVID-19, din 70.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore, transmite Rador.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





