Ryanair cere UE să ia măsuri pentru prevenirea anulării zborurilor în Europa, din cauza protestelor controlorilor francezi

Ryanair cere UE să ia măsuri pentru prevenirea anulării zborurilor în Europa, din cauza protestelor controlorilor francezi
Publicat de Valentin Gros la 25 mai 2016, 18:44

Ryanair, cea mai mare companie low-cost din Europa, a cerut Comisiei Europene să adopte măsuri pentru a preveni anularea zborurilor în Europa, în urma acţiunii de protest a controlorilor de trafic aerian din Franţa, care a fost prelungită cu patru zile.

Ryanair a lansat şi o petiţie online la nivelul UE pentru a preveni anularea planurilor de călătorie ale consumatorilor europeni din cauza grevelor sindicatelor controlorilor de trafic aerian din Franţa (ATC), care afectează traficul aerian în toată regiunea. 

Din cauza grevei, Ryanair a anulat joi 70 de zboruri din şi spre Franţa, fiind posibile alte întârzieri, din cauza celei de-a 47-a greve a controlorilor de trafic aerian din Franţa, începând din 2009. 

Sindicatele controlorilor de trafic aerian din Franţa au anunţat noi acţiuni de protest în zilele de 3, 4 şi 5 iunie, în urma cărora vor fi anulate mii de zboruri deasupra Europei şi vor fi afectaţi milioane de pasageri. 

Sindicatul care a organizat greva reprezintă aproximativ o cincime din totalul controlorilor de trafic din Franţa şi protestează în urma reducerii personalului şi a lipsei investiţiilor în sistemele folosite de angajaţi. 

Şeful Ryanair, Michael O'Leary, a avertizat că firma se aşteaptă la pierderi de 20 milioane de euro din cauza acţiunilor de protest şi a efectelor atentatului de la Bruxelles. 

 AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.