Dmitri Medvedev, fostul preşedinte şi premier rus, a susținut că Rusia riscă să dispară, în cazul în care va pierde războiul din Ucraina. În acest context, spune el, Moscova are dreptul să se apere „cu orice armă”, inclusiv cu cea nucleară, dacă SUA doresc înfrângerea ei.

„Rusia riscă să fie sfâşiată dacă opreşte operaţiunea militară specială înainte de obţinerea victoriei”, a spus Dmitri Medvedev în ziua de miercuri, comentând astfel discursul ţinut marţi la Varşovia de preşedintele american Joe Biden, conform CNN.

Dacă Rusia opreşte operaţiunea militară specială fără a obţine victoria, Rusia nu va mai exista

„Ca să parafrazez o expresie celebră, Biden a spus la Varşovia: ‘Dacă Rusia îşi opreşte invazia, se va termina chiar acum. Dacă ucrainenii nu se mai apără, va fi sfârşitul Ucrainei’. Aceasta este o minciună sfruntată. Adevărul este cu totul altul.

Dacă Rusia opreşte operaţiunea militară specială fără a obţine victoria, Rusia nu va mai exista, va fi ruptă în bucăţi. Dacă SUA încetează să mai furnizeze arme regimului de la Kiev, atunci războiul se va sfârşi”, a mai spus Dmitri Medvedev.

Fostul președinte rus îl critică pe Joe Biden

Fostul preşedinte, care de la invazia rusă din Ucraina a adoptat o retorică tot mai radicală, a lansat și mai multe critici la adresa lui Joe Biden.

„De ce apelează la poporul unei alte ţări într-un moment în care el este plin de probleme interne? Cu ce spaimă ar trebui să ascultăm un politician dintr-un stat ostil care emană ură faţă de Patria noastră?

De ce ar trebui ca cetăţenii Rusiei să-l creadă pe liderul Statelor Unite, ţară care a declanşat cele mai multe războaie în secolele XX şi XXI, dar ne reproşează nouă agresivitatea?”, a spus Medvedev, adăugând că scopul lui Biden este să se asigure că Rusia suferă o „înfrângere strategică”.

Medvedev a comentat și discursul lui Vladimir Putin de marţi, când acesta a spus că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul de reducere a armelor nucleare New START.

Astfel, Medvedev spune că a fost „o decizie inevitabilă şi aşteptată”.

Este o decizie care va avea o rezonanţă uriaşă în lume

„Este o decizie care va avea o rezonanţă uriaşă în lume, în general, şi în Statele Unite, în special”, a adăugat Medvedev, care este cel care, în calitate de preşedinte, a semnat tratatul în 2010, la Praga, împreună cu Barak Obama.

„La urma urmei, este evident pentru toate forţele rezonabile că, dacă Statele Unite doresc înfrângerea Rusiei, atunci suntem în pragul unui conflict mondial”, a continuat el.