Rusia spune că nu se află în negocieri cu Ucraina. Kremlinul neagă orice zvon: „A abandonat”

Așadar, ministrul adjunct de externe rus a subliniat că discuţiile, care au început la sfârşitul lunii februarie, s-au întrerupt. Andrei Rudenko susține că acestea au fost „abandonate” de către Ucraina.

„Negocierile nu continuă. Ucraina a abandonat, de fapt, procesul de negociere”, a declarat Rudenko, potrivit informațiilor transmise de Interfax.

De asemenea, șeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a criticat Washingtonul şi Londra pentru că au „ghidat” Ucraina în timpul rundelor anterioare ale negocierilor cu Rusia. Negocierile între cele două părţi au intrat în impas acum o lună şi jumătate, după recrudescenţa confruntărilor de la Mariupol şi descoperirea atrocităţilor comise de trupele ruse la Bucea, o suburbie a Kievului.

Amintim că ultima rundă de discuţii, cu prezenţă fizică, între delegaţiile celor două ţări a avut loc la Istanbul, în Turcia, la 29 martie. După această reuniune, părţile au sugerat progrese timide, însă în următoarele săptămâni au subliniat că diferenţele rămân ireconciliabile, în ciuda faptului că contactele au continuat în format de videoconferinţă.

Totuși, negociatorul-şef rus, Valdimir Medinski, susţinea în ziua de 9 mai că negocierile în format la distanţă continuă şi „nu au încetat”.

Din ce în ce mai multe voci vorbesc de o victorie a Ucrainei

În altă ordine de idei, publicaţia americană „The Hill”, a apreciat că invazia şi-a ratat toate ţintele iniţiale. În concluzie, războiul a devenit unul de uzură. Astfel, atacul iniţial a fost ratat, capturarea rapidă a Kievului nu a avut loc, la fel ca şi misiunea de asasinare a lui Zelenski. Mai mult, Rusia a suferit pierderi uriaşe, iar reacţia Vestului a fost una surprinzătoare pentru Moscova.

Deşi s-a pregătit de atac aproape o jumătate de an concentrând trupe şi tehnică la graniţa cu Ucraina, la aproape trei luni de la începerea invaziei, Rusia bate pasul pe loc, iar Kievul este mai puternic ca niciodată. Oficialii au spus că rezistenţa pe care Ucraina a opus-o a şocat oficialii serviciilor de informaţii şi Rusia, care se aşteptau la o victorie uşoară.

De altfel, documente recente lăsate în urmă de soldaţii ruşi şi descoperite de Biroul de Investigaţii de Stat al Ucrainei au indicat că preşedintele Putin intenţiona să pună mâna pe toată Ucraina. Forţele ucrainene au descoperit documentele în timp ce căutau prin oraşul Trostyanets, din nord-estul regiunii Sumi.