Deficitul bugetului federal al Rusiei a crescut în luna mai cu 140,9 miliarde ruble (4,5 miliarde dolari) şi a ajuns la sfârşitul primelor cinci luni din 2009 la 511 miliarde ruble (16,3 miliarde dolari), reprezentând 3,6% din PIB, potrivit datelor publicate marţi de ministerul rus al Finanţelor.

Veniturile bugetare au totalizat 2.640 miliarde de de ruble (84,4 miliarde dolari) în intervalul analizat, respectiv 39,3% din veniturile planificate pentru 2009, transmite RIA Novosti, preluată de Mediafax.

Cheltuielile au atins 3.151 de miliarde de ruble (100,7 miliarde dolari), reprezentând 32,2% din cheltuielile bugetare prognozate, a anunţat ministerul.

Fondul de Rezervă al Rusiei a scăzut cu 11,9%, la 3.127 miliarde de ruble (100,95 miliarde dolari), iar Fondul pentru Prosperitate Naţională s-a redus cu 3%, la 2.784 miliarde de ruble (89,86 miliarde dolari).

Primul dintre fondurile menţionate a fost creat pentru a proteja bugetul federal de scăderea preţului petrolului, iar cel de-al doilea are rolul să sprijine guvernul să aplice reforma pensiilor.

SURSA: Mediafax