Rusia, aproape de faliment: „Vedem incapacitatea de plată ca cel mai probabil scenariu”
Sursă: Dreamstime
Pe 24 februarie, Rusia a început invazia Ucrainei, iar de atunci și până în prezent un val de sancțiuni a venit atât din partea SUA, UE, Japonia, dar și Marea Britanie. A fost vizat atât Vladimir Putin, cât și întreaga țară, însă ce este mai rău, de abia acum va urma.
Banca de investiții Morgan Stanley are o previziune sumbră pentru Rusia în următoarea perioadă. În cazul în care conflictul cu Ucraina nu se va termina prea curând, iar sancțiunile rămân in vigoare, specialiștii financiari susțin că șansele ca Rusia să-și achite datoriile externe se diminuează pe măsură ce prețurile obligațiunilor scad, scrie Bloomberg.
Rusia ar urma să ajungă în incapacitate de plată
Mai exact, în luna aprilie, cel mai probabil Rusia ar urma să ajungă în incapacitate de plată. „Vedem incapacitatea de plată ca cel mai probabil scenariu”, a scris, luni, Simon Waever, șeful departamentului băncii de strategie a creditelor suverane din piețele emergente.
Totodată, el a mai explicat că situația ar putea fi similară cu cea din Venezuela. „În caz de incapacitate de plată, este improbabil să fie una normală, Venezuela fiind probabil cea mai relevantă comparație”, a adăugat acesta.
În ceea ce privește data la care aceste lucruri vor fi mai clare, potrivit sursei citate, falimentul s-ar putea înregistra cel mai devreme pe 15 aprilie, data marcând sfârșitul unei perioade de grație de 30 de zile la plățile de cupoane pe care guvernul rus le datorează pentru obligațiunile în dolari cu scadență în 2023 și 2043, a mai precizat analistul.
Datele colectate de Bloomerg mai arată că, potrivit prețurilor indicative, investitorii evaluează obligațiunile pe 2023 la aproape 29 de cenți pe dolar american, cel mai scăzut nivel din toate timpurile. Trebuie menționat faptul că în zilele dinainte ca Rusia să invadeze Ucraina luna trecută, datoria se tranzacționa deasupra mediei.
În ciuda faptului că sunt șanse extrem de rare ca datoria suverană să scadă la valori cu o singură cifră, Morgan Stanley a spus că obligațiunile Rusiei „s-ar putea apropia”. Liban și Venezuela sunt singurele exemple recente ale datoriei unei țări care scade atât de mult, mai precizează sursa citată.
Analiștii financiari amintesc că de evenimentul în care națiunea sud-americană și companiei sale petroliere de stat, Petroleos de Venezuela, au intrat în incapacitate de plată cu o datorie de 60 miliarde de dolari în urmă cu mai bine de patru ani.
Rusia, în situația Venezuelei?!
La acel moment, SUA au impus în 2019 sancțiuni ce nu permiteau tranzacțiile cu valori mobiliare, după alegerile prezidențiale contestate în 2018. Acolo, unele dintre aceste obligațiuni se tranzacționează cu doar câțiva cenți pentru fiecare dolar.
În acest sens, Simon Waever, șeful departamentului băncii de strategie a creditelor suverane din piețele emergente, consideră că Rusia va fi precum Venezuela, în contextul în care are active semnificative în petrol care ar putea fi folosite doar dacă sunt ridicate sancțiunile.
El a mai explicat că în momentul în care obligațiunile devin insolvabile, iar creditorii primesc decizii în instanță, un risc pozitiv pentru Rusia ar fi că ar putea accesa toate activele înghețate momentan în afara statului, inclusiv rezervele în valută.
Bloomerg mai scrie prezintă și schimbările din ultimele zile. Astfel, Credit default swap-urile pe cinci ani au crescut la peste 2.500 de puncte de bază, în contextul în care investitorii iau în calcul o probabilitate mai mare ca plățile să nu fie făcute la termen pe măsură ce războiul crește în intensitate.
În ceea ce privește datoria suverană a Rusiei, aceasta a adus investitorilor pierderi medii de 81% de la începutul anului, potrivit datelor Bloomberg. Totodată, doar datoria guvernamentală în dolari a Belarusului este mai slabă în 2022, pierderile fiind de 93%, mai arată sursa citată.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





