La rândul său, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a precizat că "Este o operaţiune de reprimare care va avea consecinţe pentru oamenii care iau aceste decizii, în special pentru relaţiile interguvernamentale", a adăugat preşedintele rus, fără a face precizări cu privire la natura acestor consecinţe. "Dacă autorităţile actuale de la Kiev au făcut acest lucru, atunci este vorba doar despre o juntă, un fel de bandă criminală", a afirmat el.

Europa nu doreşte un conflict militar cu Moscova, dar rămâne determinată să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei în cazul în care această ţară va continua acţiunile sale ostile faţă de Ucraina, a declarat ministrul francez de externe Laurent Fabius, aflat joi într-o vizită la Tbilisi. ''Noi (UE) am introdus sancţiuni împotriva Rusiei şi au fost deja două etape (după anexarea Crimeii la Rusia). Dacă acţiunile împotriva Ucrainei vor continua, vom trece la o nouă serie de sancţiuni'', a afirmat şeful diplomaţiei de la Paris în cadrul unei conferinţe de presă, după cum relatează RIA Novosti. În acelaşi timp, Laurent Fabius a subliniat că Europa nu doreşte un conflict militar cu Rusia. ''Cine doreşte un conflict militar? Noi, nu!'', a afirmat ministrul francez, potrivit aceleiaşi surse.

Miercuri, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că, în cazul în care interesele legitime ale populaţiei ruse din Ucraina vor fi atacate în mod direct, Rusia va răspunde ca în Georgia, în 2008, readucând în atenţie spectrul unui intervenţii militare ruse în ţara vecină.

știre în curs de actualizare