În urmă cu şase săptămâni autorităţile de politică monetară de la Moscova au majorat costul creditului de la 8% la 9,5%.

Procesul va continua 'în cazul agravării suplimentare a riscurilor privind inflaţia', se arată într-un comunicat de presă publicat de Banca Rusiei la sfârşitul şedinţei lunare de politică monetară. La 8 decembrie rata anuală a inflaţiei se situa la 9,4%, mult peste ţinta de 5,5% avută în vedere de Banca Centrală. Instituţia se aşteaptă ca inflaţia să rămână peste pragul de 8% până în primul trimestru al anului următor.

De asemenea, Banca Rusiei a avertizat joi că avansul economiei va fi slab în perioada 2015-2016 în urma reducerii cheltuielilor de consum.

Autorităţile de politică monetară sunt presate să majoreze dobânda de bază pentru a putea apăra cursul de schimb al rublei, în condiţiile în care moneda rusească s-a depreciat cu aproximativ 42% din ianuarie, ca urmare a scăderii preţului petrolului şi a sancţiunile impuse de statele occidentale pentru acţiunile Rusiei în Ucraina. Este pentru a cincea oară în acest an când Banca Rusiei a majorat costul creditului, în condiţiile în care în paralel a încercat să oprească deprecierea rublei prin vânzarea a aproximativ 70 de miliarde de dolari.

Rubla rusească a coborât joi la un nou minim istoric în raport dolarul, după anunţarea majorării ratei dobânzii.

Joi la prânz, un dolar american era cotat la 55,02 dolari, în timp ce moneda euro era cotată la 68,47 ruble. Acesta este cel mai grav declin înregistrat de rublă după criza financiară prin care a trecut Rusia în 1998.

În urma deprecierii rublei, afectată de preţul mai scăzut al ţiţeiului şi de sancţiunile impuse de Occident împotriva Rusiei, rata inflaţiei a ajuns la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008.

SURSA: Agerpres