Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificată prin Legea nr. 193/2015, prevede că această facilitate se aplică persoanelor cu handicap grav sau accentuat, precum și însoțitorilor sau asistenților personali ai acestora, pentru un singur vehicul.
Cine beneficiază de rovinietă gratuită?
Măsura este reglementată și prin acordul încheiat între Ministerul Transporturilor, CNAIR și Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Potrivit normelor stabilite, următoarele persoane beneficiază de rovinietă gratuită:
- Persoanele cu handicap grav sau accentuat, pentru un autovehicul aflat în proprietatea lor;
- Asistenții personali sau însoțitorii persoanelor cu handicap grav, dacă sunt proprietarii autovehiculului;
- Persoanele cu handicap accentuat sau mediu, dar numai dacă sunt proprietari ai vehiculului (nu coproprietari, soți/soții).
Este important de menționat că rovinieta gratuită se acordă doar pentru un singur autovehicul.
Situațiile în care se poate solicita rovinieta gratuită
Există mai multe situații în care se poate solicita rovinieta gratuită. Prima astfel de situație vizează autovehiculul aflat în proprietatea persoanei cu dizabilitate și sunt necesare următoarele acte în original și copie:
- Certificatul de încadrare al persoanei cu handicap grav;
- Cartea de identitate/certificatul de naștere al persoanei cu handicap;
- Certificatul de înmatriculare/cartea de identitate a autoturismului;
- Formular de cerere.
Formularul poate fi descărcat AICI.
A doua situație vizează autovehiculul aflat în proprietatea asistentului personal. Sunt necesare următoarele acte (original și copie):
- Certificatul de încadrare al persoanei cu handicap grav;
- Cartea de identitate/certificatul de naștere al persoanei cu handicap;
- Cartea de identitate a asistentului personal;
- Certificatul de înmatriculare/cartea de identitate a autoturismului;
- Contractul de muncă valabil al asistentului personal, în care trebuie să fie menționată persoana cu handicap.
Formularul poate fi descărcat AICI.
A treia situație vizează autovehiculul aflat în proprietatea însoțitorului persoanei cu handicap grav. Sunt necesare următoarele acte (original și copie):
- Certificatul de încadrare al persoanei cu handicap grav;
- Cartea de identitate/certificatul de naștere al persoanei cu handicap;
- Cartea de identitate a însoțitorului;
- Certificatul de înmatriculare/cartea de identitate a autoturismului;
- Declarația tip a persoanei cu handicap sau a reprezentantului legal.
Formularul poate fi descărcat AICI.

Unde se depune documentația?
Potrivit normelor stabilitate, documentele se depun la Primăria localității de domiciliu a persoanei cu handicap, direct la sediul DGASPC județean sau la nivel de sector (în București).
Documentele trebuie depuse până la data de 19 a lunii pentru emiterea rovinietei în luna următoare. Totodată, copiile trebuie certificate „conform cu originalul”.
Emiterea și valabilitatea rovinietei gratuite
Amintim că rovinieta gratuită este emisă de CNAIR și transmisă către DGASPC până în ultima zi lucrătoare a lunii. Valabilitatea este de regulă de 12 luni, dar este corelată cu perioada de valabilitate a certificatului de handicap.
Dacă certificatul de handicap expiră și nu este reînnoit, persoana nu mai beneficiază de scutire și trebuie să achite taxa de drum. Beneficiarii pot verifica online existența unei roviniete valabile pentru numărul de înmatriculare al vehiculului.
O altă facilitate este scutirea de la plata taxei de pod Fetești–Cernavodă. Autoturismele folosite de persoanele cu handicap accentuat sau grav, precum și cele deținute de persoanele care au în grijă aceste persoane, pot traversa gratuit podurile de la Fetești și Cernavodă.
Scutirea se realizează pe baza unui permis de liberă trecere emis de CNAIR prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, valabil 12 luni. Scutirea de la plata rovinietei și a taxei de pod reprezintă o măsură de sprijin social care reduce costurile de transport și asigură o mai bună mobilitate pentru persoanele cu dizabilități.