Părinții cu copii cu handicap vor putea lucra de acasă până la 8 zile pe lună
Camera Deputaților a votat marți un proiect de lege prin care părinții care au în întreținere copii cu vârsta de până la 18 ani, încadrați în grad de handicap, vor putea lucra opt zile pe lună de acasă sau în regim de telemuncă. Măsura este valabilă cu excepția situațiilor în care natura muncii nu permite desfășurarea activității la distanță.
Proiectul modifică și completează Codul muncii, aducând o reglementare specială pentru familiile aflate în astfel de situații.
În plus, legea introduce beneficii suplimentare pentru părinții cu mai mulți copii afectați de dizabilități sau pentru cei care au gemeni, tripleți ori multipleți. Pentru fiecare copil aflat în întreținere, peste cei 8 zile de bază, părinții primesc câte două zile suplimentare de telemuncă pe lună.
„Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condiţiile Legii nr.81/2018, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii. În cazul salariaţilor care au în întreţinere 2 sau mai mulţi copii încadraţi în grad de handicap cu vârsta de până la 18 ani, suplimentar faţă de cele 8 zile, pentru fiecare copil se mai acordă câte 2 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă. De această prevedere beneficiază şi salariaţii care au în întreţinere copii gemeni, tripleţi sau multipleţi cu vârsta de până la 18 ani”, se arată în proiectul de lege.

Facilități pentru părinții cu copii cu dizabilități în România
Copiii cu handicap primesc o alocație de stat majorată cu 100%, față de nivelul standard.
În funcție de gradul de handicap, copiii beneficiază de prestații sociale lunare suplimentare:
- Handicap grav: alocație + prestație lunară (spre exemplu, ~463 lei pentru copil)
- Handicap accentuat: prestație lunară redusă (~232 lei)
- Handicap mediu: prestație lunară modestă (~80 lei)
Transportul urban este gratuit pentru copiii cu handicap grav și accentuat, inclusiv pentru însoțitori (doar în prezența acestora).
În ceea ce privește transportul interurban, tarifele sunt următoarele:
- Handicap grav: până la 24 călătorii/an (sau decont carburant/card carburant în valoare de ~1 500 lei/an)
- Handicap accentuat: până la 12 călătorii/an (sau decont de ~750 lei/an)
Asistență medicală completă, inclusiv medicamente și dispozitive medicale gratuite, pentru tratament ambulatoriu sau spitalizare. Cazare, masă și tratament balnear gratuit, în centre specializate, la recomandarea medicului.
Card-parcare pentru locuri rezervate: disponibil pentru părinți sau însoțitori, dacă transportă copilul cu handicap. Scutire de rovinietă pentru autoturisme utilizate în transportul copiilor cu handicap.
Scutiri de impozite pentru clădiri, terenuri și vehicule în proprietate, în cazul persoanelor cu handicap grav sau accentuat (aici intră și reprezentanții legali ai copiilor).
Credit cu dobândă subvenționată pentru achiziția de autovehicule adaptate sau adaptarea locuinței, inclusiv pentru familiile cu un copil cu handicap grav sau accentuat.
În Municipiul București, este acordat un stimulent financiar de aproximativ 1 000 lei/lună pentru copiii cu handicap și părinți din localitate, conform criteriilor de eligibilitate locale.
Conform Legii 448/2006, părinții care îngrijesc un copil cu handicap grav sau accentuat pot solicita un program de lucru redus (4 ore/zi), până când copilul împlinește 18 ani.