Neptun Deep atrage noi cumpărători. OMV Petrom mizează pe livrări de gaze din 2027 către UE
SURSA FOTO: Facebook, Sebastian Burduja
Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, cel mai mare proiect de producție de gaze din Uniunea Europeană, continuă să câștige interes pe piața energetică. OMV Petrom a anunțat că a încheiat noi acorduri de vânzare și a semnat un contract important cu grupul german Uniper SE, în perspectiva livrărilor care vor începe în 2027.
OMV Petrom a semnat contracte noi, inclusiv cu Uniper, pentru gazele care vor fi extrase din Neptun Deep
Directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, a declarat într-un interviu acordat Bloomberg că mai mulți cumpărători și-au manifestat interesul pentru gazele care vor fi extrase din Neptun Deep, inclusiv cu grupul german de utilități Uniper SE.
Ea a subliniat că piețele europene caută să își diversifice portofoliile energetice, într-un context geopolitic în care statele UE se îndepărtează de importurile de energie din Rusia.
„Există unele piețe din Europa foarte coapte pentru asta”, a declarat miercuri Christina Verchere cu ocazia conferinței Gastech de la Milano. ”Cumpărătorii sunt interesați să își diversifice portofoliile. Nimeni nu își mai pune toate ouăle într-un singur coș”, a adăugat Verchere.

Producția de gaze din Marea Neagră va sprijini România și Uniunea Europeană într-un moment de scădere a resurselor interne
Proiectul are o valoare strategică atât pentru România, cât și pentru întreaga Uniune Europeană, deoarece va contribui la acoperirea unei părți din cererea regională de gaze, într-o perioadă în care producția europeană proprie este în scădere.
Neptun Deep este privit ca o soluție de tranziție, în paralel cu dezvoltarea surselor regenerabile, pentru a asigura stabilitatea energetică a continentului.
Christina Verchere a explicat că gazele extrase din Neptun Deep vor fi livrate direct pe piața europeană, fără a necesita procese costisitoare precum lichefierea și transportul maritim.
Acest lucru reduce amprenta de carbon și face produsul mai competitiv comparativ cu gazele lichefiate importate din SUA.
Strategia OMV Petrom combină contractele pe termen lung cu vânzările pe piața spot pentru mai multă flexibilitate
OMV Petrom nu a dezvăluit numele tuturor companiilor cu care se află în negocieri, dar a confirmat că strategia va include atât contracte pe termen lung, cât și păstrarea unei părți din producție pentru piața spot. Această abordare asigură flexibilitate și adaptare la evoluțiile prețurilor de pe piața europeană a gazelor.
OMV Petrom rămâne cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est. În 2024, compania a raportat o producție anuală de aproximativ 40 de milioane bep (baril echivalent petrol), iar rețeaua de distribuție include circa 780 de benzinării în România și țările vecine, sub brandurile OMV și Petrom.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





