OMV Petrom, despre concedierile anunțate în România de presa austriacă: Mediul curent e unul cu foarte multe provocări

OMV Petrom, despre concedierile anunțate în România de presa austriacă: Mediul curent e unul cu foarte multe provocări

SURSA FOTO: OMV Petrom

Publicat de Iulian Luca la 5 septembrie 2025, 23:44

OMV, gigantul austriac din domeniul petrol și gaze, a anunțat un amplu program de restructurare la nivel global. Filiala din România, OMV Petrom, va fi printre cele mai afectate. Compania nu confirmă numărul concedierilor, dar promite respectarea legii și consultarea sindicatelor.

OMV pregătește tăieri de 2.000 de locuri de muncă la nivel global

Grupul OMV intenționează să reducă aproximativ 2.000 de locuri de muncă din totalul de 23.000 pe care le are la nivel internațional. Presa austriacă a relatat că măsurile fac parte dintr-un program amplu de eficientizare ce va fi implementat până în 2027.

Acesta vizează nu doar reducerea personalului, ci și reorganizarea unor activități și o mai mare orientare către clienți.

Sindicatele din România au confirmat că OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze din țară și din regiune, se află printre companiile vizate de restructurări.

Compania susține că restructurările vor fi „în deplină conformitate cu legea”

OMV Petrom a transmis că nu comentează cifrele vehiculate privind numărul disponibilizărilor. Totuși, compania a subliniat că toate deciziile referitoare la personal se iau la nivelul filialei românești, în conformitate cu legislația și cu consultarea sindicatelor.

Reprezentanții companiei au mai precizat că restructurările se fac cu respectarea drepturilor sociale prevăzute de contractul colectiv de muncă.

„OMV Petrom nu comentează cifrele privind restructurarea personalului la nivelul companiei. Toate deciziile referitoare la angajații OMV Petrom sunt luate în cadrul OMV Petrom, în deplină conformitate cu cerințele legale si în strânsă consultare cu sindicatele.

Toate restructurările în OMV Petrom se realizează cu acordarea de drepturi sociale conform prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de companie”, a precizat compania.

OMV Petrom
SURSA FOTO: Facebook, OMV Petrom

Compania a arătat că mediul actual, caracterizat de volatilitatea pieței energiei și de tranziția către surse mai curate, impune o structură organizațională flexibilă și agilă.

„Evaluăm constant capacitatea noastră organizațională de a răspunde mediului – contextul de piața și tranziția energetica. O structură organizațională flexibilă și agilă este esențială într-un mediu în schimbare rapidă.

Mediul curent este unul cu foarte multe provocări și, prin urmare, am intensificat programele de optimizare a costurilor la nivelul întregii organizații. Astfel de evaluări pot duce la ajustări ale modului în care funcționăm, inclusiv ajustări ale structurii organizaționale. Orice schimbare pe care o luăm în considerare are ca scop îmbunătățirea eficienței și agilității.”, susține OMV Petrom.

Anul 2024 a fost unul profitabil pentru OMV

Restructurarea vine într-un moment paradoxal: în 2024, OMV a raportat al patrulea cel mai bun rezultat financiar din istoria sa. Totuși, în prima jumătate a anului 2025, profitul grupului a scăzut cu 55%, ajungând la 384 de milioane de euro. Scăderea a fost cauzată în principal de reducerea prețului internațional al petrolului.

Pentru a compensa aceste evoluții, OMV a anunțat măsuri de economisire și eficientizare, inclusiv reducerea de personal, despre care afirmă că va fi făcută „cât mai social responsabil posibil”.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.