Romsilva își alege, în premieră, directorul interimar prin dezbatere publică

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) deschide pentru prima dată procesul de selecţie a directorului general interimar al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva către societatea civilă. Luni, 25 august, la ora 10:00, va avea loc o dezbatere publică, în format fizic şi online, la care vor participa candidaţi, reprezentanţi ai mediului asociativ şi membrii Consiliului de Administraţie al regiei.

Procesul de selecţie se află în etapa finală, după depunerea a 25 de candidaturi, dintre care 17 au fost validate. Candidaţii au susţinut deja interviuri, iar dezbaterea de luni va conta în decizia finală.

„Înainte de luarea deciziei finale de către Consiliul de Administraţie Romsilva, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor face un nou demers de transparenţă, în premieră pentru această procedură: organizarea unei dezbateri publice cu reprezentanţii societăţii civile. Evenimentul se va desfăşura atât în format fizic, cât şi online, în prezenţa ministrului mediului şi a membrilor Consiliului de Administraţie al Romsilva, care derulează procesul de selecţie”, precizează MMAP.

Înscrierile pentru participarea la dezbatere se încheie duminică, 24 august, ora 20:00. Accesul fizic se face în limita locurilor disponibile, la sediul ministerului, iar cei care aleg varianta online vor primi linkul de conectare.

Reformă contestată şi proteste în stradă

Procesul de selecţie are loc pe fondul unor tensiuni majore între minister şi Regia Naţională a Pădurilor, generate de reforma Romsilva. Măsurile anunţate vizează reducerea numărului de directori, reorganizarea direcţiilor silvice şi eliminarea unor beneficii considerate nejustificate.

Ultimul episod tensionat a avut loc în urmă cu două zile, la protestul Federaţiei Silva în faţa Ministerului Mediului. Sindicaliştii au cerut retragerea proiectului de Hotărâre de Guvern privind restructurarea Romsilva. Diana Buzoianu, prezentă la manifestaţie, a fost împiedicată de liderii sindicali să ia cuvântul la microfon, dar a transmis presei:

„Romsilva nu este vaca de muls pentru nimeni”, acuzând că protestul urmăreşte „ca să fie protejate pensiile speciale ale unora, bonusurile de pensionare, toate beneficiile”.

Ulterior, ministrul a explicat într-un comunicat că reforma vizează doar structurile de conducere:

„Reforma taie doar din vârf: din 99 de directori vor rămâne 12, iar economiile de aproximativ 19 milioane lei pe an merg înapoi în pădure – în operaţiuni, monitorizare, prevenirea tăierilor ilegale şi condiţii mai bune pentru personalul silvic”, a precizat Buzoianu.

Conform ministerului, reforma presupune reducerea direcţiilor silvice de la 41 la 12, diminuarea cu 90% a funcţiilor de director şi scăderea indemnizaţiilor pentru membrii Consiliului de Administraţie, de la 12.500 lei la 5.000 lei brut/lună.

Raportul de control al ministerului asupra Romsilva pentru perioada 2020–2024 indică o situaţie financiară precară: profit brut în prăbuşire (–83,22% în 2024 faţă de 2023), pierderi cronice la mai multe direcţii, solduri negative la fondurile speciale şi premii nejustificate care ar fi generat un prejudiciu total de peste 46 milioane lei.

Romsilva
SURSA FOTO: Dreamstime

Critici din interiorul sistemului

Pe de altă parte, voci din sector contestă modul în care se derulează reforma. Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, Ionuţ Sorin Banciu, a declarat joi:

„În prezent se desfăşoară un circ mediatic, întreţinut pe de o parte de conducerea politică şi pe de altă parte de sindicalism, care transformă reforma într-o simplă luptă de orgolii şi beneficii.”

Potrivit acestuia, adevărata reformă nu ar trebui să se limiteze la numărul de directori sau la mutarea sediilor, ci să urmărească schimbări structurale reale.