Proiecte ENGIE de stocare a energiei în baterii la Galați și Sibiu. Pot livra energie în rețea timp de 2 ore sau 4 ore pe viitor
SURSA FOTO: ENGIE
ENGIE Romania a anunțat lansarea a două proiecte majore de stocare a energiei electrice în baterii, în județele Galați și Sibiu, menite să sporească flexibilitatea și securitatea rețelei naționale. Proiectele folosesc tehnologia LFP, cu capacități de la 5 MW/10 MWh la 80 MW/160 MWh, și vor livra energie timp de până la două ore, cu posibilitate de extindere la patru ore. Lucrările vor începe între primul trimestru și noiembrie 2025, iar punerea în funcțiune este estimată pentru 2026.
ENGIE Romania anunță intenția de a dezvolta două proiecte importante de stocare a energiei electrice în baterii, în județele Galați și Sibiu, contribuind astfel la modernizarea sistemului energetic național și la atingerea obiectivului global al Grupului ENGIE de a atinge o capacitate instalată de 95 GW în energie regenerabilă și stocare până în 2030.
Primul proiect ENGIE este la Galați. Sistemul de stocare a energiei în baterii va fi amplasat lângă parcul eolian
Primul proiect va fi implementat în cadrul parcului eolian operațional din comuna Băleni, județul Galați, care are o capacitate instalată de 50 MW.
Sistemul de baterii va avea o putere de 5 MW și o capacitate de stocare de 10 MWh, permițând livrarea energiei în rețea timp de două ore la capacitate maximă, prin tehnologia de tip LFP (lithium iron phosphate), recunoscută pentru durabilitate și siguranță. Configurația va permite, de asemenea, extinderea duratei de livrare de la 2 la 4 ore, în funcție de cerințele viitoare ale rețelei.
Sistemul este conceput să preia surplusul de energie atunci când producția depășește capacitatea rețelei și să furnizeze, în principal, servicii de sistem (reglaj de frecvență, echilibrare etc) și servicii de echilibrare pentru centrala eoliană.
Lucrările de construcție sunt planificate să înceapă în primul trimestru al anului viitor, iar punerea în funcțiune este estimată pentru vara anului 2026.
Sibiu – Proiect important pentru stocarea energiei și optimizarea rețelei
Cel de-al doilea proiect va fi amplasat în localitatea Șelimbăr, județul Sibiu. ENGIE Romania a achiziționat recent drepturile asupra proiectului, iar lucrările de construcție fiind planificate să înceapă în luna noiembrie 2025.
Cu o putere instalată de 80 MW și o capacitate de stocare de 160 MWh, proiectul reprezintă o investiție semnificativă în zona centrală a țării. Sistemul va fi construit pe un teren de aproximativ 2 hectare și va utiliza tehnologia LFP, asigurând stabilitate și siguranță operațională. ENGIE analizează, de asemenea, o potențială extindere a duratei de stocare de la 2h la 4h.
Proiectul este în stadiul ”Ready-to-Build”, având toate autorizațiile necesare pentru demararea lucrărilor. Intrarea în operare comercială este prevăzută pentru trimestrul al patrulea 2026.
Două proiecte care sporesc flexibilitatea rețelei și securitatea energetică
Odată cu creșterea nevoii de soluții avansate de flexibilitate a rețelei, sistemele de stocare a energiei în baterii joacă un rol esențial în echilibrarea cererii și ofertei și în consolidarea securității energetice a României.
Ambele proiecte, cuprinse între 5 MW/10 MWh și 80 MW/160 MWh, vor putea livra energie electrică în rețea timp de două ore la capacitate maximă, contribuind astfel la îmbunătățirea stabilității acesteia și la reducerea dezechilibrelor.
„Soluțiile de flexibilitate, precum stocarea energiei în baterii, devin esențiale pentru stabilitatea și reziliența sistemului energetic. Cele două proiecte consolidează poziția ENGIE ca partener de încredere în tranziția energetică și reafirmă angajamentul nostru față de un viitor sustenabil și decarbonizat.
În plus, avem în plan inițiative care vor duce capacitatea noastră totală instalată de stocare în baterii la aproximativ 300 MW până în 2030”, a declarat Cristian Buzan, Vicepreședinte ENGIE Romania.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





