În prezent, subiectul blackout-ului este intens discutat pe toate rețelele, însă Ivan subliniază că echipa de la Departamentul Energetic Național, condusă de Virgiliu Ivan, lucrează profesionist pentru a preveni problemele majore.

Există un singur scenariu în care România ar putea rămâne fără curent

Măsurile includ renegocierea cu Comisia Europeană privind păstrarea centralelor pe cărbune în această perioadă, astfel încât acestea să mențină echilibrul în Sistemul Energetic Național fără a pune în pericol alimentarea cu energie electrică.

„În momentul de faţă acest subiect, blackout, este unul extrem de discutat pe toate reţelele. Ceea ce pot să vă spun este că domnul Ivan (n.red. Virgiliu Ivan, director DEN), împreună cu echipa sa de la Departamentul Energetic Naţional fac o treabă foarte bună. Am foarte mare încredere că fac tot ceea ce ţine de ei pentru a evita astfel de situaţii neplăcute. Ceea ce facem noi pentru a nu ajunge acolo e să renegociem cu cei din Comisia Europeană păstrarea în această perioadă a centralelor pe cărbune, care aduc echilibru în Sistemul Energetic Naţional, într-o formă în care să nu pună în pericol alimentarea cu energie electrică, în special în această iarnă, pentru că presiunea cea mai mare există în timpul iernii”, a declarat Bogdan Ivan.

Ministrul a explicat că un blackout apare, în mod normal, doar în cazul unui deficit excesiv de energie sau al unei necorelări în rețeaua energetică. Potrivit unui studiu independent de 6.000 de pagini, riscul real există doar dacă, în anumite condiții meteo, România nu dispune de energia produsă de grupurile de la Complexul Energetic Oltenia. Acest scenariu este considerat extrem de puțin probabil, iar autoritățile lucrează pentru a anticipa și gestiona orice risc.

„Şi există un potenţial scenariu în această direcţie, în anumite condiţii, dar, ceea ce e foarte important, e că lucrăm inclusiv la mecanisme de finanţare pentru digitalizarea reţelelor electrice şi sisteme integrate prin care să nu mai fim în situaţia în care să vedem că avem un risc foarte târziu, ci să putem să anticipăm din timp acest lucru şi acest aceste detalii le facem împreună cu colegii noştri de la Transelectrica, într-un mod foarte profesionist şi aplicat”, a explicat ministrul.

blackout pană de curent
SURSA FOTO: Dreamstime

Toate deciziile și măsurile luate au ca scop evitarea unor scenarii grave

Ivan a subliniat că este esențial să fie păstrat calmul și că toate deciziile și măsurile luate au ca scop evitarea celor mai grave scenarii. Negocierile privind funcționarea centralelor pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia au fost reluate, iar autoritățile colaborează zilnic cu colegii din Sistemul Energetic Național pentru a preveni un blackout.

„Nu există un risc din acest punct de vedere, în contextul vremii severe pe care în sudul şi estul ţării o avem în această perioadă. Riscul, conform unui studiu de 6.000 de pagini, un studiu independent după metodologie europeană, ar apărea doar în situaţia în care, în anumite condiţii meteo, în cursul iernii, România nu ar dispune de energia produsă de acele grupuri de la Complexul Energetic Oltenia. Şi atunci, unul dintre potenţialele scenarii, în anumite condiţii, ar fi să ajungem în acea situaţie. Simt nevoia să fac această precizare pentru că am văzut foarte multe interpretări, preluări trunchiate din declaraţiile pe care le-am făcut, în care unii anunţau breaking news-uri şi blackout iminent: există, conform specialiştilor, un risc, în situaţia în care nu vom avea în continuare producţie de energie pe piaţa de echilibrare, în special cea de cărbune, în cursul acestei ierni”, a mai spus ministrul.

Ministrul a mai precizat că se lucrează intens la două proiecte majore: centrala de la Iernut, unde contractul anterior a fost reziliat din cauza întârzierilor, urmând să fie semnate noi contracte pentru finalizarea proiectului până la sfârșitul anului viitor, cu o capacitate de peste 400 MWh; și centrala de la Mintia, care trebuie să producă peste 1.700 MW energie electrică pe bază de gaze.

„Oamenii trebuie să stea liniştiţi, pentru că nu suntem aici doar ca să ne întâlnim la o şedinţă. Suntem ca să anticipăm scenarii complicate, să luăm măsuri pentru a nu ajunge acolo. De asta suntem aici, de asta ne întâlnim, de asta vorbim zilnic cu colegii din Sistemul Energetic Naţional pentru a evita cel mai grav scenariu posibil. Din acest motiv am reînceput negocierea referitoare la închiderea centralelor pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia”, a subliniat Bogdan Ivan.

Autoritățile dezvoltă în paralel capacități de stocare a energiei

În paralel, autoritățile dezvoltă capacități de stocare a energiei, pentru a valorifica producția de energie solară din sezonul cald, astfel încât aceasta să poată fi vândută ulterior la prețuri reduse în perioadele de consum maxim.

Ministrul a precizat că obiectivul principal este prevenirea blackout-ului și asigurarea funcționării stabile a sistemului energetic, evitând vinovați și concentrându-se pe soluții eficiente împreună cu toți partenerii din domeniu.

„Iar în clipa în care facem aceste proiecte, în clipa în care avansăm foarte mult, inclusiv pe capacităţi de stocare, pentru că, din perspectiva mea, o prioritate a României este să creăm noi capacităţi de stocare, în special pentru sezonul cald, când energia din solar este produsă şi este vândută foarte ieftin pe piaţă, ea poate să fie înmagazinată şi vândută la un preţ mai redus, în ore de maxim consum. Iar, din acest punct de vedere, de asta suntem aici, ca să nu ajungem nici în blackout nici într-o altă situaţie şi facem tot ce ţine de noi ca să nu ajungem acolo, de la negocieri cu Comisia Europeană şi de la a îndrepta anumite situaţii care nu sunt în regulă atunci când vorbim despre sistemul energetic naţional. Nu caut vinovaţi, ci caut soluţii, împreună cu toţi colegii mei”, a conchis acesta.