Noi directori la Garda Forestieră Oradea și Timișoara. Diana Buzoianu: Să oprim mai mulți infractori ca până acum!

Noi directori la Garda Forestieră Oradea și Timișoara. Diana Buzoianu: Să oprim mai mulți infractori ca până acum!

SURSA FOTO: Facebook/Diana Buzoianu - Gărzile Forestiere din Oradea și Țimisoara au noi lideri

Publicat de Corina Chiriac la 10 octombrie 2025, 16:37

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat, vineri, schimbări la conducerea unor structuri teritoriale: Horia Dărăștean a fost numit inspector-șef al Gărzii Forestiere Oradea, iar Horațiu Tulbure va conduce Garda Forestieră Timișoara. Numirile vin în urma unei proceduri de selecție derulate conform calendarului oficial, cu interviuri publice, și fac parte dintr-un proces mai amplu de consolidare a managementului și a controlului în domeniul silvic.

Gărzile Forestiere din Oradea și Țimisoara au noi lideri

Vineri, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a informat că a desemnat noii conducători ai unor structuri teritoriale: Horia Dărăștean va prelua funcția de inspector-șef al Gărzii Forestiere Oradea, iar Horațiu Tulbure va ocupa aceeași poziție la Garda Forestieră Timișoara.

Reprezentanții Ministerului Mediului au precizat că selecția s-a derulat conform programului anunțat public, iar interviurile candidaților au fost înregistrate și făcute disponibile pe canalul oficial de YouTube al instituției.

”Procedura de selecţie s-a desfăşurat conform calendarului publicat pe site-ul ministerului, iar interviurile susţinute de candidaţi au fost înregistrate şi publicate pe canalul oficial de YouTube al MMAP”, au transmis, vineri, reprezentanţii Ministerului Mediului.

ministerul mediului
SURSA FOTO: g4media.ro – Gărzile Forestiere din Oradea și Țimisoara au noi lideri

Instituțiile din domeniul silvic trebuie conduse de persoane reponsabile

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a subliniat importanța ca instituțiile din domeniul silvic să fie conduse de persoane conștiente de responsabilitatea pe care o au în protejarea pădurilor și în combaterea fermă a ilegalităților de mediu.

Diana Buzoianu a arătat că noii inspectori-șefi vor avea mandate provizorii, pentru a putea fi evaluate rezultatele activității lor, subliniind că obiectivul principal este intensificarea luptei împotriva infracțiunilor silvice. Ea a adăugat că procesul de numire a conducerii va continua și pentru celelalte Gărzi Forestiere aflate încă în selecție.

”Persoanele selectate vor avea un mandat temporar pentru a vedea exact care sunt rezultatele în această perioadă. Dorinţa e clară: oprirea mai multor infractori ca până acum. Vom continua, în perioada următoare, cu numirea inspectorilor-şefi şi în celelalte Gărzi Forestiere aflate în procedură de selecţie”, a declarat Diana Buzoianu.

Reprezentanții ministerului au explicat că aceste numiri au ca scop întărirea conducerii la nivel regional în domeniul silvic și cinegetic, sporirea eficienței în monitorizarea exploatărilor forestiere și o acțiune mai hotărâtă împotriva tăierilor ilegale și a altor fapte care afectează mediul.

În etapa următoare, accentul va fi pus pe modernizarea modului de lucru al Gărzilor Forestiere, astfel încât activitatea acestora să corespundă cerințelor de eficiență și responsabilitate, precum și pe aplicarea riguroasă a legislației din domeniul silvic.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.