ROMATSA, cea mai bogată afacere de familie din România. Documente cu lefurile nesimțite

ROMATSA, cea mai bogată afacere de familie din România. Documente cu lefurile nesimțite
Publicat de Valentin Vioreanu la 29 mai 2017, 11:53

Cei mai bogați salariați din România se pregătesc de grevă, nemulțumiți de planul de performanță. În spatele revendicărilor “invizibile”, angajații ROMATSA au o singură preocupare, să-și stabilească bonusurile grase pentru pensionările anticipate.

În spatele grevei anunțată de sindicaliștii ROMATSA se ascund bonsurile privind pensionarea anticipată. Mai exact, sindicaliștii ROMATSA negociază bonusurile pentru pensionarea anticipată.

Sindicaliștii de la ROMATSA conduși de Gabriel Tudorache, negociază cu Ministerul Transporturilor acordarea a 60 de salarii în momentul în care un salariat ROMATSA vrea să plece anticipat la pensie. În contextul în care un salariu mediu în cadrul ROMATSA este de circa 5.000 euro, un salariat ROMATSA care dorește să plece anticipat la pensie, ar urma să primescă un bonus de aproximativ 300.000 euro.

Pe lângă faptul că vor să se pensioneze cu bonsuri de sute de mii euro, în ROMATSA, mulți angajați au avut grijă să-și planteze și soțiile, sau soții. În prezent, salariul mediu în cadrul ROMATSA este de circa 21.000 de lei. La această leafă de peste 5.000 de euro se adaugă spor de vechime, până la 25%, spor pentru condiții grele 15%, spor pentru complexitatea dirijării 26% și spor pentru lucru în ture-23,5%. Un calcul simplu arată că un salariat Romatsa are un venit de aproximativ 40.000 de lei, echivalentul a 27 de salarii minime.

 

 

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.