Una dintre cele mai mari șanse cărora Robert Cezar Matei le-a spus pas, a fost șansa de a face parte din echipa Facebook, chiar din momentele de început ale companiei. Deși era genul de ocazie cu care te întâlnești doar o dată în viață, el a ales să își continue studiile la Universitatea Stanford.

O altă șansă la care a renunțat, a de a face parte din echipa Square, o companie specializată în plăți.  
Însă poate cea mai mare ocazie, căreia s-a grăbit să îi dea cu piciorul, a fost oferta celor de la Instagram – companie care acum aparține de Facebook.

Deși a fost cel de-al doilea inginer pe care Instagram a vrut să-l angajeze pentru a ajuta la dezvoltarea platformei, Robert care s-a alăturat pentru o scurtă perioadă echipei, a hotărât să renunțe  și să accepte propunerea celor de la Quora – o platformă online care le permite utilizatorilor să pună întrebări, și să primească răspunsuri de la alte persoane care folosesc serviciul.

În momentul în care și-a dezvăluit povestea pe pagina celor de la Quora, el a mărturisit că multe voci din Silicon Valley nu au crezut în reușita Instagram. Cu toate acestea Instagarm a reușit să ajungă, o legendă vie, dar și una dintre cele mai de succes povești moderne din tech.

În prezent, majoritatea celor care au fost încă de la început, angajați ai Facebook și Instagram sunt multimilionari în dolari. Deoarece, conform tradiției din Silicon Valley, ei au primit bonusuri constând în acțiuni la companie. Acțiuni care au o valoare foarte mare acum.

După cum însuși Robert mărturisește pe Quora, este împăcat cu deciziile pe care le-a luat, afirmând că, „sunt milioane de moduri în care viaţa mea ar fi putut fi mai rea”.

„Dacă ești activ în Valley, vei bifa oportunități pierdute. Oportunitățile au fost rareori la fel de evidente cum par acum, în retrospectivă”, a mai adăugat Robert, potrivit Business Insider, citat de Digi24. 

Te-ar putea interesa și: